Monica Tatoiu a intervenit în scandalul iscat în urma declarațiilor controversate ale lui George Buhnici, care condamnă femeile „cu vergeturi și celulită” de pe plajă, cerându-le să meargă la sală și să se îngrijească.
Am văzut și fete care nu arată bine și nu aș vrea să se interpreteze, dar suntem la festival și putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să și fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeți pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală (…) Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâ*e și la bu*i? Aia vreau să văd la mare! (…) Eu am norocul că am o soție care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele, jur. Uită-te la ea! Câți ani îi dai? – a spus George Buhnici, declanșând un val de indignare în rândul opiniei publice.
Monica Tatoiu a criticat dur spusele vloggerului și a precizat că dacă era soția lui, l-ar fi „taxat” cu „una după ceafă” pentru că se uită la alte femei pe plajă.
Nu se face, îmi pare rău. De pildă, eu am psoriazis. Și ce ar trebui să fac, să mă învălui ca niște femei din Arabia Saudită? Dacă ești grasă, nu ieși pe plajă? Plus că, dacă eram soția lui, îi dădeam una după ceafă că se uită după altele. Dacă e să o luăm așa… Sunt lucruri care nu se fac – a declarat afacerista pentru fanatik.ro.
Monica Tatoiu îl suspectează pe Buhnici că a făcut declarațiile controversate pentru a-și face reclamă și pentru a porni o campanie în urma căreia să câștige bani. În plus, Tatoiu a mai spus că soția sa ar fi trebuit să reacționeze și „să fie exponentul femeilor jignite”.
În același timp, pentru mine e o suspiciune de reclamă. E o formă de a-și face publicitate, dar poți să pierzi contracte. Declarația lui se înscrie în aceeași linie ca acele ale redactorului șef de la Playboy, care a spus ”Cum să îți bați nevasta fără să îi lași urme” și apoi și-a pierdut job-ul. Aceleași declarații nefericite.
Publicitatea negativă este bună, dar dacă trece de anumite marcaje, pierzi. La așa ceva naționalele se delimitează. El are contracte cu firme. Altfel, am înțeles că e un om mișto din alte puncte de vedere. La bărbații care depășesc vârsta de 40 de ani e o problemă. Panica aia se externalizează. Și aruncă insuccesul în altă parte și apare acest tip de mesaj. Dar nu se face! Lucrurile se fac până la un anumit punct. Soția lui ar fi trebuit să reacționeze, să fie exponentul femeilor jignite, să salveze numele familiei – a adăugat Tatoiu.