Monica Iagăr este însărcinată. Fosta sportivă va deveni mamă pentru a treia oară în mai puțin de o lună, însă a preferat să țină sarcina ascunsă până acum.
Monica Iagăr, în vârstă de 46 de ani, a divorțat de Cosmin Cernat în 2009, după un proces anevoios și și-a găsit liniștea și fericirea în brațele Cristi Neacșu, fost campion la judo, alături de care va deveni mamă pentru a treia oară. Monica Iagăr mai are două fete din căsnicia cu Cosmin Cernat, pe Maya, în vârstă de 10 ani și pe Ayana, în vârstă de 16 ani, care sunt încântate de faptul că vor avea un frățior: ”Cred că toată lumea mă știe ca sportivă, dar am venit aici să vă povestesc despre ce am făcut și fac mai departe pentru a deveni mamă. Probabil că se știe că am două fetițe, și atunci când ai două fetițe, vrei și un băiat. Nu contează vârsta, am 46 de ani și cred că vârsta este cea mai mică poblemă, cel puțin pentru mine. O să spuneți «da, este sportivă», dar nu înseamnă că dacă sunt sportivă, sunt și sănătoasă. O luptă care durează de doi ani și sper să fie cu succes.” – a povestit Monica Iagăr într-un interviu realizat cu ocazia campaniei inițiate de Asociația ”Și eu am dreptul să fiu părinte”.
Monica Iagăr a pierdut o sarcină și din acest motiv fosta sportivă și-a dorit să țină sarcina ascunsă până în luna a opta: ”Am pierdut o sarcină în patru luni și era așa, am zis ok, ca la olimpiadă, lasă că mai mergem săptămâna viitoare, mai concurăm, mai vedem ce facem. Probabil că sunt momente în care cazi și de-a lungul acestor ani, sunt femei care renunță. Nu ai voie să renunți, eu am încercat, până să ajung la o formă finală. Am încercat toți doctorii din București. Toată lumea spunea că infertilitatea și ginecologia sunt o știință.
Am zis «dați-mi o soluție». Mă duc la cineva care îmi dă o soluție viabilă și cu o concluzie clară. Da, probabil că asta m-a și motivat, dar m-a motivat mult pentru că am văzut multă lume care bâjbâie și nu știe încotro să te îndrepte. Face o poveste, o întâlnire, îți prezintă a, b, c, d, dacă vrei îți alegi ce drum vrei, ce linie, te duci acasă și ești nedumerită pe unde să te duci. Dar nu e o luptă, nu e un război. Te războiești cu doctorii, cu știința? Nu. Trebuie să fii optimist, să crezi, pentru că nu ai cum să realizezi”, – a mai povestit Monica Iagăr în același interviu.