Dacă la început, apariţiile ei publice, însoţită permanent de sora mai mică, Ramona Gabor, erau la limita penibilului, cu ajutorul socrului şi al soţului ei, Monica a învăţat ABC-ul apariţiilor publice.
Ba mai mult, o dată cu facultatea pe care o urma, tânăra a considerat că este gata să dea piept cu lumea showbiz-ului autohton. Pictoriale fierbinţi, prezentări de modă pentru creatori de modă renumiţi de la noi şi chiar un reality-show au fost căile prin care Monica Columbeanu s-a impus şi a ajuns să fie considerată un adevărat model pentru tinerele în căutarea afirmării.
Însă nimic parcă nu era de ajuns pentru Monica! A plecat până în America împreună cu fetiţa, dorind să se facă cunoscută pe meleaguri străine, însă Irinuca nu s-a adaptat foarte bine şi cele două s-au întors.
Problemele existente în familie, la care s-a adăugat şi aventura lui Irinel cu două blonde în jacuzzi-ul din sufrageria casei, au făcut-o pe Monica să intenteze divorţul în 2011. Urmărită de presă pas cu pas în România, bruneta şi-a dorit pentru o perioadă liniştea anonimatului şi al unui nou început, iar pentru aceasta s-a reîntors în America. Singură, fără fetiţa rămasă în grija fostului soţ.
În curând s-a dovedit că drumurile ei dese pe meleagurile tuturor posibilităţilor aveau o legătură strânsă cu iubirea: Monica a apărut în ipostaze deosebit de tandre alături de un chinez, poreclit de presă Mr. Pink, după băutura energizantă pe care compania lui o promovează.
Poveştile despre fabuloasa lui avere şi despre minunata lor poveste de dragoste sunt „scăpate” către presă contastant, însă acum, Monica, redevenită Gabor, este la un pas să realizeze „lovitura” vieţii ei.
Se pare că Monica Gabor se află în tratative pentru a primi un rol în pelicula regizorului de filme horror Jonas Odenheimer. Ea a realizat un video shot care a fost făcut public pe internet, iar de aici înainte ne aşteptăm ca româncuţa noastră să apară alături de marile staruri de la Hollywood pe covorul roşu. Şi nu ca gazdă aşa cum s-a întâmplat la petrecerea de lansare a băuturii iubitului ei milionar…