Monica Davidescu: “Am fost trădată de multe ori. Munca mi-a fost zădărnicită sau furată”. Dezvăluiri dureroase despre pierderea părinților / Exclusiv

Monica Davidescu, cunoscuta și frumoasa actriță, ne povestește detalii neștiute despre familia ei, despre carieră și trădare, despre relația cu soțul și unica lor fiică. Vedeta dezvăluie cât de greu i-a fost să urce pe scenă și să joace comedie la câteva ore după moartea tatăui ei, dar și cum dispariția timpurie a mamei a transformat-o într-un copil responsabil, care își găsea relaxarea în școală.

Actriță talentată și discretă, Monica Davidescu (50 ani) dezvăluie într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO detalii mai puțin știute despre familia ei. Surorile pe care le-a avut mereu alături, bunica de la care a învățat tot ce știe astăzi, mama și tatăl care au plecat prea devreme din viața ei. Aflăm cum l-a cunoscut pe soțul ei, Aurelian Temișan, cum a devenit învățător suplinitor la doar 18 ani, dar și când a surprins-o cel mai tare fiica ei, Dora. Monica Davidescu mărturisește că știe să taie lemne cu fierăstrăul, să mulgă vaca, să facă țuică și că niciodată nu spune niciodată. Cunoscuta actriță își amintește că la 6 ani a primit prima și singura păpușă din viața ei, că a fost trădată de multe ori și mărturisește, cu regret, că după mutarea la Bucureșți nu a reușit să mai vină atât de des la casa părintească.

“Cred că l-am dezamăgit pe tata că nu m-am mai întors acasă decât în vizită”

Ce-ți plăcea să faci când erai copil? Mai ții minte vreo întâmplare de atunci?

VEZI GALERIA FOTO(1 / 5)

Copil fiind evadam foarte des în imaginație. Îmi plăcea să merg la grădina cu animalele sau când mergeam la fân sau cules de fructe și pe drumul lung, prin soare, praf, noroi sau ploaie îmi imaginam aventuri mărețe, aveam conversații cu artișți pe care ii vedeam în televizor în cele două ore de program săptămânal, sau cu personaje din cărțile pe care le prindeam… puține la vremea aceea. Îmi mai plăcea să joc șotron cu surorile, sau să sar coarda.

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

Monica Davidescu: “Moartea timpurie a mamei a făcut să fim trei copii responsabili”

Mama ta s-a dus atunci când tu erai foarte mică, tatăl tău înainte cu câteva ore să urci pe scenă. Cum ai reușit să rămâi echilibrată, serioasă și pe drumul tău?

Asta e o întrebare foarte serioasă și nu știu cum să îți răspund. Așa a fost soarta. Moartea timpurie a mamei a făcut să fim trei copii responsabili. Educația bunicii se baza pe acțiune promptă la timpul potrivit cu grija celui de lângă tine, pentru care ești responsabil. Sora cea mare ne avea în grijă pe noi cele mici, și toate aveam grija animalelor care trebuiau hrănite, adăpate și îngrijite la timpul potrivit, de trei ori pe zi, la ore fixe, aveam grija curățeniei și grija pregătirii mesei alături de bunica.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

Monica Davidescu: “Am fost trădată de multe ori. Munca mi-a fost zădărnicită sau furată”. Dezvăluiri dureroase despre pierderea părinților / Exclusiv — Monica Davidescu în copilărie, alături de surorile ei. Sursă foto: Arhivă personală

Toate treburile gospodăriei erau făcute după program bine stabilit și nu aveam voie la program de citit, teme sau joacă până nu terminam tot ce aveam de făcut în casă și în curte. Asta a făcut din mine un om responsabil, cu grija lucrului bine făcut. Distracția, relaxarea… după ce se împlinesc toate celelalte, dacă mai e timp.

Cum a fost copilăria Monicăi Davidescu: “Hainele nu erau noi, dar erau întotdeauna curate, călcate și deseori cârpite”

Ce înseamnă pentru tine bunica ta care te-a crescut?

De la bunica am învățat să mă descurc în orice situație ce ține de casă și gospodărie, bunica ne spunea povești, bunica ne-a învățat să coasem, să tricotăm, să spălăm, să gătim și mai ales să respectăm pe ceilalți respectându-ne pe noi înșine. Când plecam la școală trebuia să avem o ținută îngrijită chiar dacă hainele nu erau noi, acestea erau întotdeauna curate, călcate și deseori cârpite, cusute frumos, încălțările erau spălate și cremuite, să nu se vadă lipsurile materiale prin care treceam în perioada comunistă în care întreaga societate suferea.

“Am primit prima păpușă la 6 ani, după ce am trecut printr-o operație”

Cum te înțelegeai cu surorile tale când erați mici? Vă iubeați, vă mai ciondăneați?

Ne-am înțeles bine întotdeauna dar, ca toți copiii, aveam și disputele noastre. Ne alegeam preferații la ‘Albumul dominical’ spre exemplu, și ne ciondăneam că ‘a mea are melodia mai frumoasă’, ‘ba a mea că e mai frumos îmbrăcată’. Sau, ca orice copil, dacă întârziam o treabă de făcut dădeam vina una pe cealaltă, sau ne mai certam pe singura păpușă pe care o primisem eu după ce la 6 ani trecusem printr-o operație. Păstrăm și acum o legătură foarte strânsă și spunem ‘familia noastră’ acestui nucleu al celor trei surori, chiar dacă acum fiecare are casa ei, familia ei.

“Școala a devenit locul meu de relaxare, de evadare în lumea imaginației”

Ce-ți mai amintești din perioada școlii?

Am fost supărată pe sora mai mare care s-a dus la școală înaintea mea. Nu mi se părea normal că ea să meargă la școală în clasa I și eu să rămân acasă sau să merg numai la grădiniță. Apoi am intrat și eu în clasa I și școala a devenit locul meu de relaxare, de evadare în lumea imaginației, de învățare ca să îmi depășesc condiția de responsabil cu animalele din ogradă. Mi-a plăcut școala, îmi plăcea mult să memorez poezii, îmi plăcea să citesc și să socotesc.

Te ajuta sora mai mare la lecții?

Îmi era rușine când nu știam ceva și mai trebuia să cer ajutorul tatei sau să merg în sat la o verișoară mai mare să o întreb cum se rezolvă vreo problemă. Aveam un sentiment de frustrare că nu găseam singură rezolvarea cu toate că citeam și reciteam lecția aferentă exercițiului pe care nu știam a-l rezolva. Toate trei am fost premiante, șefe de department, de clasă, de unitate, cum era pe atunci.

Când te-ai îndrăgostit prima oară?

Urmam exemplul surorii mai mari, care mi se părea mai fumoasă, mai deșteaptă, mai pregătită, mai curtată și m-am îndrăgostit în secret de un băiat care o curta și care a însoțit-o. Doar eu și doar în imaginație.

Monica Davidescu a lucrat ca învățător suplinitor

Cum era domnișoara învățătoare Monica Davidescu? Te iubeau mult copiii?

Am intrat că învățător suplinitor imediat ce am terminat liceul, aveam 18 ani. Faptul că toată viața exersasem să am grija celui de lângă mine m-a ajutat enorm. Știam că eu, ca elev, îmi doream anumite lucruri de la profesor și atunci eu că învățător am pus nevoile copilului pe primul plan și nu neapărat programa școalară obligatorie. Am avut copii care nu înțelegeau o lecție și nu mergeam mai departe cu ei până nu treceau de acest hop. Făceam asta în pauze sau pe drumul de întoarcere acasă.

Explicând fiecăruia în termeni apropiați de înțelegerea lui, făceau progrese mai mari decât dacă i-aș fi pus să memoreze fără sens ceva ce nu pricepeau. Urmăm exemplul profesorilor pe care i-am avut în generală și care chiar se străduiau să ne facă să pricepem corect lucrurile pe care le învățam.

Ce ți-ai cumpărat din primul salariu ca profesoară?

Din prima mea leafă mi-am cumpărat un diapozitiv de diafilm și sâmbăta, după ore, veneau toți copiii din sat, și cei care nu îmi erau elevi, ca să le pun povești la diafilm. Îi primeam doar pe cei care îmi arătău că și-au făcut temele din săptămâna încheiată. Îi responsabilizam să învețe pentru ei.

De ce, dintre toate, ai rămas la teatru? Ce a avut el special?

Teatrul e viu. E acțiune, e consum, e flacăra care arde permanent. E schimbare la vedere. E viață. E responsabilitate pentru acțiunile tale care vor stârni emoție în privitori.

“Am fost trădată de multe ori, munca mi-a fost zădărnicită sau furată”

Ești selectivă atunci când îți alegi rolurile?

Da. Mai ales pe cele pe care le fac în afară Teatrului Național unde sunt angajată. Trebuie să mă atragă subiectul, să mă facă să îmi pun întrebări, să găsesc răspunsuri, să mă atragă direcția propusă de regizor, să mă atragă compania colegilor. Când lucrezi cu energii diferite e dificil să ajungi la un numitor comun ușor. Uneori nu se leagă și spectacolele au o viață mai scurtă, alteori totul se aliniază din prima, și text și idee regizorală și energiile actorilor, și atunci spectacolul, fie că e dramă sau comedie, are viață lungă și face mulți oameni fericiți.

În Compania de Teatru Concordia unde sunt membru fondator durează uneori un an întreg până găsesc textul potrivit, regizorul și distribuția. Acesta este atelierul meu de lucru și de descoperire și am nevoie de oameni cu energii bune și cinstiți la suflet cu care să pot merge mai departe. Am fost trădată de multe ori, munca mi-a fost zădărnicită sau furată, și nu vreau să se mai întâmple, iar acum am ocazia să îmi aleg oamenii după suflet.

Ce e mai greu de jucat, comedia sau drama?

Și una și cealaltă. Sunt mijloace diferite. Comedia e matematică. Drama e literatură, sentiment. Amândouă au nevoie de multă imaginație ca să fie ce trebuie.

Ce greutăți a întâmpinat de-a lungul carierei

Ce îi lipsește teatrului românesc la ora actuală?

Mai multe spații de joc unde să aibă șansa debutului mulți tineri talentați. Mai multe spații de repetiție pentru exersarea talentului ( fără asta nu poți urca pe scenă). Am repetat de multe ori în spații improprii întâmpinând greutăți de toate felurile și mi-aș dori să existe spații cu program bine alcătuit, pe ore, pentru exercițiu teatral. Depinde însă de minister, de primarii, de teatrele existente.

Alunecarea societății spre zona on line, realitate virtuală, ambalaje fără conținut, efecte de 30 secunde în aplicății facile, îi îndepărtează pe tineri de la experieța vie, de la descoperirea în scenă a unui sentiment, de la lucrul cu sine însuși de a ajunge pe un drum propriu de la un sentiment la altul. Memorarea și însușirea unui text nu mai fac parte din educația tinerilor de azi. Mulți se bazează pe improvizație, dar fără o bază de cunoștiinte solide improvitatia e măruntă și fără anvergură.

“Murise tata în dimineața aceea și seara, strivită de sentimentul copilului orfan, am urcat pe scenă”

Îți mai aduci aminte vreo întâmplare de pe scenă care ți-a rămas în minte?

Încă îmi sunt toate vii în minte. Nu știu pe care să o aleg. Mă opresc la ‘Take Ianke și Cadâr’, a fost piesa în care am jucat cel mai mult . 7 ani, peste 200 de reprezentații. La una dintre ele a luat foc decorul în scenă. La altă, dl Beligan a avut un atac de panică și s-a oprit spectacolul. La altă…am trăit o emoție atât de puternică, imposibil de uitat. Murise tata în dimineața aceea și totuși seara, strivită de sentimentul copilului orfan, am urcat pe scenă și am spus prima replică ‘Papa, sunt atât de fericită să te văd!’ spectatorii nu au știut, ei au avut parte de 2 ore de comedie și bună dispoziție.

„6 oameni care m-au luat în brațe ca pe copilul lor, toți prezenți în scenă și în culise”

În seara aceea m-am ales cu 6 tați însă, 6 oameni care m-au luat în brațe ca pe copilul lor, toți prezenți în scenă și în culise, chiar la cabină cu mâinile pe umerii mei în timp ce mă machiam ca să ascund lacrimile. Le sunt recunoscătoare lor: Grigore Gonța, regizorul și profesorul meu, Dinu Săraru, directorul teatrului la acel moment, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică și Valentin Uritescu, tații mei de după tata.

Mama Monica Davidescu: “Nu mă transform într-o persoană obsedată de control”

Cum este mama Monica? O lași pe Dora mai liberă, te mai panichezi?

Îmi doresc să știu unde este copilul meu în fiecare moment, ce face și dacă este bine. Dar în același timp nu mă transform într-o persoană obsedată de control. Îi dau libertatea să facă propriile alegeri. Important este să să înțeleagă diferența dintre bine și rău și să aleagă mereu calea binelui.

Când te-a suprins cel mai tare Dora?

În clasa a doua când a hotărât că nu e cazul să o mai însoțim în drum spre școală. A spus ce e destul de responsabilă să își facă singură traseul fără însoțitor. Merge la școală pe jos. A fost decizia ei.

Cum s-au cunoscut Monica Davidescu și Aurelian Temișan: “Pe atunci era un alt tânăr intangibil de la televizor”

Îți mai aduci aminte când l-ai văzut pe Aurelian prima dată și ce ai gândit atunci?

L-am văzut la apariția lui la festivalul Mamaia, la televizor în ‘89. Pe atunci era un alt tânăr intangibil de la televizor. Apoi, câțiva ani mai târziu, ne-am cunoscut la un spectacol de noapte în care eu prezentam și el cânta. Ne-am înțeles bine și la câteva luni am început relația noastră. Aveam amândoi 22 de ani.

Citeşte și: Poveste de filme: Aurelian Temișan și Monica Davidescu sunt împreună de 27 de ani. Cum s-au cunoscut?

După tine, care este cea mai mare calitate a soțului tău?

Are un foarte bun simț artistic, asta pentru că știe să asculte și să proceseze informația primită, și aplică lucrul acesta și în viață.

Mutatul în București, o provocare pentru Monica Davidescu: “Fără casă, fără sprijin financiar, fără serviciu”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

Momentul în care am decis să rămân în București și să îmi caut singură calea. Fără casă, fără sprijin financiar, fără serviciu, doar cu dorința de a ajunge să îmi împlinesc visul, să fiu în ‘cutia magică’. Era 1991 în noiembrie, după ce filmasem 6 săptămâni la TVR ca figurație specială la programul de revelion. Am mers mai departe pas cu pas, rezolvand câte o problemă în fiecare zi. Mi-am găsit de lucru, am găsit o chirie ieftină, m-am antrenat zilnic pentru intrarea în trupa de dans și apoi am crescut de la zi la zi.

Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?

Poate că nu le numesc pe cele pe care le văd ceilalți, dar calitate ar fi punctualitatea și responsabilitatea de a duce lucrul început la bun sfârșit. Defect, cer și de la ceilalți același lucru, uitând că suntem diferiți și abordăm viața diferit. Lucrez încă la remedierea acestui defect, dar e greu, pentru mine, acum înseamnă acum, nu mai târziu, sau mâine.

“Știu să mulg vacă și oaia, să cos ii, să tai lemne cu fierăstrăul”

Ce nu știe lumea despre tine?

Oamenii nu știu că eu știu să mulg vaca și oaia, să cos ii, să tricotez, să croșetez, să repar încălțăminte, să tai lemne cu fierăstrăul, să pun în pământ toate legumele, să le prășesc, plivesc și să culeg. Știu să fac fân, să pun prepeleci și clăi, să încarc o căruță cu fân, să scutur prune, să fac țuică, să cârpesc casa, să zugrăvesc și toate cele pe care le face omul în gospodăria de la țară. Mulți mă știu doar ca actriță pe scena de teatru și cred că ocupația mea e doar să citesc, să spun poveșți copiilor și să învăț pe de rost replicile.

Ce nu ai face niciodată în viața ta?

Niciodată nu spun niciodată. Nebănuite sunt căile Domnului și nu știi cum ajungi în situația să fii nevoit să faci ceva ce nu te așteptai niciodată.

Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?

Cred că l-am dezamăgit pe tata că nu m-am mai întors acasă decât în vizită, după ce am plecat la București. I-a fost teamă că nu mă voi descurca. În timp i-am demonstrat contrariul dar tot nu a avut curiozitatea să vină să mă vadă jucând. Cred că el mă vedea acasă făcând din gospodăria noastră o floare. După ce și cea mică și-a urmat drumul sau, gospodăria s-a ofilit puțin câte puțin.

Monica Davidescu își găsește echilibrul în căminul ei: „Am plantat în casa mea tot ce înseamnă rădăcina străbunilor mei”

După o zi grea sau o săptămâna grea, cum îți găsești echilibrul când ajungi acasă?

Toată energia negativă îmi este disipată de cele trei animăluțe care mă întâmpină la intrare, doi căței și un pisic, apoi timpul petrecut în bucătărie cu familia, în timp ce ne povestim, apoi vedem un film și gata, bateriile sunt încărcate. Evadarea din cotidian o fac în lectură, seară de de seară.

Dacă ar fi să te retragi, la un moment dat, alături de Aurelian, ce loc ai alege de pe pământul asta?

Acasă. Pentru că am plantat în ea tot ce înseamnă rădăcina străbunilor mei.

Unde te pot vedea spectatorii în perioada următoare?

Cu toate că sunt actrița la Teatrul Național și am multe spectacole în care joc și la care va invit: ,,Incognito’’, ,,Bârfe, zvonuri și minciuni’’, ,,Preșul’’, ,,Allegro ma non troppo’’, ,,Mașinăria’’, de 4 ani eu și soțul meu am fondat Compania de Teatru Concordia. Acolo avem acum 3 spectacole de teatru și mai multe concerte extraordinare în care el este protagonist.

„Pe 27 februarie avem un concert deosebit în care protagonist este Aurelian Temișan”

Și pentru că vine luna îndrăgostiților chiar va invit la o comedie pentru toate vârstele, ,,O noapte furtunoasă’’ pe 6 februarie la Pitești și 28 februarie la Galați. Va invităm de asemenea la ,,Eu te cred dar tu mă minți’’, o comedie pentru cuplurile la început de drum dar care poate fi văzută de întreaga familie, în data de 13 februarie în gazdă la Teatrul Național București. ,,Divorțul anului’’, pe care abia l-am jucat la sfârșitul săptămânii trecute și pe care îl vom juca din nou în martie atât în București cât și în țară.

Știu că veți avea și un concert, acum în februarie.

Da, pe 27 februarie avem un concert deosebit în care protagonist este Aurelian Temișan care cântă alături de Orchestra Simfonică București și Cardinal Show, orchestra dirijată de Andrei Tudor. Concertul se numește ,,…de dragoste’’ și vă propune cele mai frumoase melodii de dragoste compuse de mari compozitori din această țară. Aducem un elogiu acestora pentru moștenirea lăsată în muzica bună. Biletele se găsesc pe Bilet.ro, Mystage.ro Ticketstore.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro