O ştim de o viaţă ca artistă, prezentatoare radio sau vedetă TV, dar ce ştiu mai puţini e că de trei ani şi jumătate cea mai importantă ocupaţie a sa este aceea de a fi mama lui Aviv, un băieţel deja preocupat de întrebări existenţiale.
Într-o dimineaţă de vineri primesc un telefon. De la Monica Anghel, credeam eu. Dar nu, era fiul ei de 3 ani şi jumătate, Aviv, care dorea să ştie detaliile primei lui şedinţe foto pentru o revistă. De un singur lucru îmi pare rău şi azi: ne-a cerut să-i aducem un dragon şi nu am reuşit să facem rost de unul. Cât despre Monica, nu am mai întâlnit până acum un om pe care, la orice oră din zi l-ai suna, să fie atât de plin de viaţă. În orice caz, nu un om care să se trezească aproape zilnic cu noaptea în cap, pentru un matinal la radio. În 20 de minute de dialog, mi-a expus o parte din filozofia sa de viaţă. 10 minute s-a enervat încercând să manevreze noul ei telefon, un smartphone, explicându-mi că până acum două săptămâni avea un modest şi eficient Nokia. Alte 10 minute mi-a explicat că nu dă doi bani pe branduri, ca dovadă arătându-mi pantofii cu care venise, care nu au costat-o mai mult de 150 de lei. Apoi a venit Aviv şi ne-a explicat el cum stă treaba cu viaţa, în momentul în care ne-a întrebat din uşă: „Nu mi-aţi adus jucării, nu-i aşa?”
Monica, observ că, deşi te-ai trezit la 5 dimineaţa, eşti cea mai tonică dintre noi. Ce vitamine iei?
Dacă se întâmplă să mă trezesc mai târziu, adică la 8-8.30, sunt ameţită, am dureri de cap, nu mă simt bine. Ai să râzi, nu iau nimic. Beau cafeaua dimineaţa, la radio, cu băieţii (n.r. Vlad Petreanu şi George Zafiu, alături de care prezintă Deşteptarea la Europa Fm), deşi nu ar trebui să beau, pentru că mă agită un pic cam tare, îmi dă cam prea multă energie. (râde)
Cu toată energia, acum vreo lună ţi s-a făcut rău la „Te cunosc de undeva”.
Da, de la oboseală. Şi anul trecut am păţit ceva din cauza oboselii: m-am trezit pe la 4 dimineaţa şi am făcut trei într-unul, cum îmi place mie să-i spun: colică biliară, infecţie urinară şi bronşită. Toate trei deodată. Mă rog, mai faci o perfuzie… (râde) Eu nu pot să stau pe loc, nu am stare. Sunt oameni care atunci când sunt în concediu zic că nu vor să facă nimic, pentru mine nu există aşa ceva. Nu pot să nu mă duc la un sport, de exemplu.
Dar ai lăsat deoparte sportul după ce ai născut, nu?
De când am rămas însărcinată am renunţat. Dar de săptămâna viitoare mă reapuc de aikido şi îl iau şi pe fiul meu cu mine.
Mi-ai spus că pentru tine nu contează brandurile, dar dacă pentru Aviv vor conta? E copilul Monicăi Anghel, doar.
Până să fie Aviv fiul Monicăi Anghel e maică-sa Monica Anghel. Dacă maică-sa nu pune preţ pe lucrurile astea, sunt două lucruri diferite. chiar tu. Trebuie să fii sincer cu tine însuţi, poate de multe ori refuzi să ac-cepţi adevărul. Eu, de exemplu, sunt un om vesel, aşa cum mă percepeţi toţi, dar nu vă imaginaţi că sunt veselă non stop. Am şi momente în care sunt nesuferită. Cum îmi spune fratele meu: „măi, soră- mea, tu nu eşti o fiinţă uşor de suportat.”
„Eu mă simt bine cu mine, sunt un om cu talente în muzică, teatru, regie. Sunt sănătoasă, am o minune de copil, un bărbat care mă iubeşte, care e şi mai tânăr decât mine.” (râde)
Apropo de sinceritate, ce te-a nemulţumit la tine şi ai vrut să schimbi?
Problema ştii care e? Că pe mine nu mă nemulţumeşte nimic la mine. (râde) Mă uit în oglindă şi, dacă arăt prost, văd ce pot face în privinţa asta. Folosesc make-up, eventual. Sau nu, în funcţie de chef. de bine că am un talent extraordinar pe care nu ştiu câţi îl mai au. Consider că în viaţă trebuie să existe un echilibru, nu poţi să le ai chiar pe toate. Ok, am picioarele mai groase. Aşa, şi? Eu mă simt bine cu mine, sunt un om cu talente în muzică, teatru, regie, ştiu să fac aceste lucruri şi le fac foarte bine, sunt sănătoasă, am o minune de copil, am un bărbat care mă iubeşte, care e şi mai tânăr decât mine. (râde)
Citește continuarea pe Viva.ro