Monica Anghel (51 de ani) se află pe lista vedetelor care au câștigat lupta împotriva kilogramelor nedorite. Îndrăgita artistă a slăbit în ultimii nai mai bine de 40 de kilograme și vrea acum să ajute și alte persoane supraponderale să-și redobândească silueta.
Cântăreața are de gând să se implice serios în domeniul nutriției și al fitness-ului și își dorește să devină consultant în psihologie nutrițională.
Monica Anghel: „Eu făceam mişcare şi înainte să slăbesc”
Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, artista a dezvăluit că urmează niște cursuri care o vor ajuta să-și îndeplinească visul.
„Am început această transformare în urmă cu șase ani și o continui. Nu vreau să mai slăbesc, acum sunt foarte bine aşa cum sunt. Analizele sunt perfecte, dar sunt interesată să aflu din ce în ce mai multe lucruri despre cum să fiu sănătoasă. Eu făceam mişcare şi înainte să slăbesc. Am făcut echitaţie nişte ani de zile, am făcut şi arte marţiale.
Acum urmez cursuri de instructor de fitness, consultant nutriţionist şi consultant psihologie nutriţională. Vreau să aflu cât mai multe lucruri i să le împărtăşesc oamenilor despre cum ar putea să aibă o viaţă sănătoasă”, a dezvăluit Monica Anghel în emisiunea „La Măruță”.
Cântăreața a mai precizat că mănâncă tot ce își dorește, dar ține cont de anumite principii nutriționale care o ajută să nu se îngrașe.
„Te opreşti în benzinărie şi-ţi iei ceva de mâncare. Dar acolo găseşti şi un iaurt sau un chefir şi atunci mai bine îmi iau aşa decât o plăcintă sau un sendviş. Shaorma: îşi iei doar carnea de la shaorma şi salatele. Poţi pune un pic de sos dacă eşti chiar aşa disperat după gusturi.
Dar nu mănânci pâine, nu mănânci lipie, şi nu faci toate combinaţiile alea: şi carne, şi lipie, şi cartofi, şi maioneză.” – a adăugat ea.
Monica Anghel a slăbit fără operație de micșorare a stomacului
Monica Anghel a reușit să slăbească fără a apela la o operație de micșorare a stomacului. În urmă cu ceva timp, ea povestea că nu a avut niciodată un complex legat de felul în care arăta, dar din cauza unor problem de sănătate a fost nevoită să slăbească.
„Foarte mulți au spus că mi-am tăiat stomacul. Nu, nu mi-am tăiat stomacul pentru că dacă aș fi făcut lucrul acesta, aș fi recunoscut lucrul acesta pentru că știți foarte bine că sunt un om foarte deschis și vorbesc despre tot. M-am operat pe coloană și mi-a spus domnul doctor Marius Catană, cel care m-a operat, că trebuie să slăbesc.
Eu toată viața mea am fost grasă, nu am avut niciun fel de problemă cu aspectul meu fizic, mă plăceam și înainte, doar că din acel moment m-am gândit că trebuie să slăbesc și că sunt nevoită să slăbesc pentru a putea fi sănătoasă, pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru profesia mea, pentru tot’’, a declarat Monica Anghel în urmă cu ceva timp, potrivit SpyNews.