Monica Anghel a câștigat lupta împotriva kilogramelor nedorite și e mândră foc de transformările fizice prin care a trecut de-a lungul anilor.
Îndrăgita artistă, în vârstă de 52 de ani, arată și se simte mai bine ca niciodată și nu ezită să-și etaleze silueta de invidiat.
„Nu vreau să mai slăbesc!”
În cele mai recente postări din mediul online, pare că este într-o continuă schimbare fizică care îi priește de minune. Au trecut câțiva ani buni de când a scăpat de surplusul de kilograme, dar iată că reușește să-și mențină silueta suplă și să nu se mai îngrașe. Mulți ar zice, poate, că nu se mai oprește din slăbit. Dar artista susține că are acum greutatea pe care și-o dorește, iar cu sănătatea stă, de asemenea, foarte bine.
„Am început această transformare în urmă cu șase ani și o continui. Nu vreau să mai slăbesc, acum sunt foarte bine aşa cum sunt. Analizele sunt perfecte, dar sunt interesată să aflu din ce în ce mai multe lucruri despre cum să fiu sănătoasă. Eu făceam mişcare şi înainte să slăbesc. Am făcut echitaţie nişte ani de zile, am făcut şi arte marţiale.
Acum urmez cursuri de instructor de fitness, consultant nutriţionist şi consultant psihologie nutriţională. Vreau să aflu cât mai multe lucruri i să le împărtăşesc oamenilor despre cum ar putea să aibă o viaţă sănătoasă”, a dezvăluit Monica Anghel în emisiunea „La Măruță”.
Vezi în GALERIA FOTO cele mai recente fotografii cu Monica Anghel.
Schimbarea importantă din viața artistei, cu privire la problemele cu greutatea, a avut loc când a decis să într-un program de slăbire, monitorizat de experți în sănătate. Cu ajutorul acestora, dar și cu foarte multă voință și perseverență, Monica Anghel a reușit să dea jos 30 kg.
„Analizele sunt perfecte”
“Sunt monitorizată săptămânal de un nutriţionist, kinetoterapeut, fizioterapeut şi psiholog. Îmi fac analizele din 3 în 3 luni. Ultima dată mi-a ieșit ureea mare la analize și atunci medicul nutriţionist mi-a spus să reduc consumul de carne.
Mi-a zis să țin două zile de post pe săptămână. Am avut o mare voință și iată că se poate. În paralel, fac şi sport. (…)
Dimineața, la prima oră, mănânc o omletă cu semințe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10:00 mănânc 10-15 migdale sau nuci. La 12:00 servesc o ciorbiță de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunț la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos” – a precizat Monica Anghel pentru Click, în urmă cu câteva luni.