Demi Moore a fost împreună cu fiica ei, Rumer Willis , într-o peliculă, pe când fiica ei avea şapte ani. Este vorba despre filmul „Striptease”, realizat în 1996; oricât de mult şi-au dorit cele două, de atunci nu au mai avut proiecte comune.
Eva Amurri, fiica actriţei Susan Sarandon, i-a dat mamei ei replica în producţia „The Banger Sisters” în 2002. Chiar dacă nu a ajuns la celebritatea mamei ei, Eva a jucat în numeroase filme, încurajată din răsputeri de Susan Sarandon.
În filmul “În cadenţă”, din 2008, Charlie Sheen a jucat rolul unui soldat condamnat la 15 zile într-un detaşament de pedeapsă,unde demenţialul sergent McKinney, nimeni altul decât tatăl lui, Martin Sheen, încearcă să îi frângă cerbicia.
Frumoase şi elegante, aşa au rămas în memoria cinefililor actriţa Gwyneth Paltrow şi mama ei, Blythe Danner , în filmul “Sylvia”. O dată cu apariţia alături a celor două vedete, toată lumea a văzut de unde a moştenit Gwyneth rafinamentul şi delicateţea.