Fotbalistul Gabi Enache și soția sa au avut parte de o vacanță frumoasă la Doha, dar care s-a încheiat cu peripeții chiar pe aeroport. La întoarcerea în țară, pe aeroportul din Istanbul, cei doi au trecut prin clipe de groază.
Întâmplarea a fost povestită pe rețelele de socializare de către soția lui Gabi, Lena Rohozneanu.
„Hai dimine, pentru unii, nu şi pentru noi. După 5 ore de zbor Doha-Istanbul cu o întârziere de o oră, având la dispoziţie 15 minute pentru a prinde din zbor avionul spre Bucureşti, stând frumos la un rând infermal organizat cu mişcări rapide de degete de parcă şi-au greşit insigna, cea de dirijor în intersecţia spre controlul vamal cu cea de dirijor de operă, stăm liniştiţi la rând chiar dacă mai aveam 15 minute până la decolare”, a început tânăra povestea.
„Iar dintr-odată, se găseşte un „domn turc cu insignă de şmecher” să traga acel elastic fix în faţa noastră dupa ce-i vorbim frumos şi îi spunem că în următoarele 10 minute avionul va decola. Urmează o îmbrânceală turcească atât către mine cât şi către Gabriel, scoţându-ne după elasticul separator şi continuând cu mâini în gât şi împinsături şi ameninţări cu tentă de box”, a continuat Lena.
„Dar nu ne-am lăsat prăduiţi. M-am băgat în faţa soţului meu şi m-am luat la harţă cu domnul şmecher cu insignă în timp ce dânsul sau dumnealui, cu stimă mă exprim, se observă, continua „joaca” cu Gabi, cred că s-a simţit ofensat că nu ne-am supus la cerinţele lui de a ne băga într-o altă încăpere pentru a ne arăta el cine-i „şeful”, dar nu ne-am lăsat şi nu m-am lăsat, noroc că sunt femeie şi el cică le respectă mai mult!
La un moment dat, a cedat el, dar după ce a mai chemat două ajutoare cu pistoale, văzând că toată lumea e cu ochii pe noi şi nu prea au încotro ne-au lăsat să ne facem maratonul de dimineaţă spre poarta de îmbarcare. În mai puţin de 120 de secunde am parcurs tot aeroportul din Istanbul. Graţie atletismului de performanţă pe care l-am făcut 12 ani, am putut să ţin pasul cu Gabriel. Ehhh, a trecut… Stăm în avion pe locurile noastre şi ne amuzăm de cele întâmplate!”, a mai scris tânăra în mesajul postat pe Facebook.
Lena Rohozneanu și Gabi Enache s-au căsătorit anul trecut și au împreună un băiețel. Lena a mai fost măritată cu handbalistul Mihai Rohozneanu cu care are o fetiță de 10 ani.