Modul inedit în care Majda Aboulumosha a reușit să câștige primii bani: „Sunt influencer de mică”

.

Majda Aboulumosha a reușit să căștige bani încă din copilărie și se mândrește cu asta. Vedeta își amintește că obținea un venit frumușel vânzând desenele unei persoane apropiate sau împărțind flyere.

Majda Aboulumosha, care a împlinit zilele trecute 36 de ani, traversează cea mai bună perioadă din viață. A luptat pentru visurile ei și, astăzi, are tot ce își dorește, dar drumul până aici nu a fost unul ușor.

Citeşte și: Dieta cu care se menține Majda Aboulumosha după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Nu îmi plac dulciurile”/ Exclusiv

Citeşte și: Majda Aboulumosha și-a construit o casă cu iubitul ei, apoi s-a mutat într-un apartament. De ce a luat vedeta această decizie / Exclusiv

Majda Aboulumosha: „Muncesc de la opt ani”

Primii bani i-a câștigat pe când avea doar opt ani, iar de atunci s-a implicat în tot felul de activități. “Să știi că muncesc de la vârsta de 8 ani, aș putea spune. Când locuiam în Turcia aveam o doamnă care mă îngrijea, care făcea parte din familie, și desena foarte frumos. M-am prins că face desene frumoase și o puneam să picteze, să deseneze, iar, ulterior, le vindeam prietenilor mamei mele.

Când veneau acasă scoteam câte un desen și îmi dădeau bani. Îi strângeam ca să îi iau bunicii mele, Dumnezeu să o odihnească, bibelouri și pături, acestea se purtau pe vremuri. Asta am făcut cu primii mei bani”, spune Majda, conform Ego.ro.

Citeşte și: Majda Aboulumosha, mărturisiri despre iubitul ei, Mihai. Ce spune vedeta chiar la aniversarea lui

Citeşte și: Majda Aboulumosha, pasionată de gastronomia orientală: “Turcia este a doua mea casă. Am învățat limba” / Exclusiv

„Când văd pe cineva că îmi oferă un flyer îl iau întotdeauna. Am făcut asta pe la vârsta de 14-15 ani”

Pe când avea 14 ani a început să distribuie flyere, de aceea îi înțelege astăzi pe cei care fac același lucru pentru un ban în plus. “Eu sunt influencer de mică. Se purtau promoțiile, erai promoter în diferite magazine. Nu cred că știe absolut nimeni lucrul acesta! Deși mama îmi oferea tot și aveam toate posibilitățile, îmi doream mult să muncesc, să fiu utilă, să văd dacă pot să fac lucrul acesta.

Am fost la brand-uri mari! Dar se împărțeau flyere. De fiecare dată când văd pe cineva că îmi oferă un flyer îl iau întotdeauna, niciodată nu zic că n-am nevoie pentru că știu că și eu am fost acolo! Am făcut asta pe la vârsta de 14-15 ani.

După școală mă duceam și stăteam part-time, timp de 4 ore. După care am mai avut diferite activități. Îmi plăcea foarte mult să fac asta! După am început eu să pictez și să câștig bani din pictură și tot așa”, mai spune Majda.

Majda Aboulumosha a împlinit 36 de ani

Majda Aboulumosha a împlinit, zilele trecute, 36 ani și are convingerea că a ajuns la vârsta maturității. „36. Atât am făcut . De data aceasta nu am mai întrebat-o pe mami: eu câți ani fac? Și nici pe google nu am mai căutat: Majda vârstă.

Acum știu. Îi simt, dar nu cu durere de șale, ci cu maturitate și mai multă înțelepciune.
M-au întrebat oamenii ce vreau de la 36?! Nimic! Doar să fie, atât pentru mine cât și pentru ceilalți. Să fie și să fiu! Aici cu voi și pentru voi.

Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru fiecare lucru pe care mi-l dă să-l trăiesc. Pentru toate mesajele și gândurile bune care au venit spre mine vă mulțumesc și chiar vă doresc tot ce îmi doriți voi!

Cadoul meu cel mai frumos e că am oameni lângă mine care nu mă uită și îmi zâmbesc. M-ați surprins toți atât de frumos și mi-ați adus lacrimi de bucurie. Tot ce îmi doresc e să rămâneți toți sănătoși și să adunăm multe amintiri împreună!”, precizează Majda Aboulumosha, pe o rețea de socializare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton