Adela Popescu și Radu Vâlcan au mers după sejurul de vis din Bali direct la Șușani, locul în care prezentatoarea a copilărit și unde tradițiile se respectă ca la carte.
Spre deosebire de alți ani când organizau o petrecere cu mulți invitați pentru a marca ziua unuia dintre copii, de această dată cei doi au ales simplitatea. Adela și Radu l-au serbat pe mezinul Adrian, care a împlinit doi ani în urmă cu câteva zile, în aceste locuri de poveste. Cei doi s-au strâns în grădină cu cei dragi și amintirile au devenit de neuitat.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au petrecut cu familia la Șușani
“În sfârșit, a recunoscut și soțul că e frumos la Șușani. Nu vă așteptați să fiu mâhnită că afirmația a fost făcută abia acum după atâta amar de ani, ba chiar mi se pare un gest cu atât mai frumos că venea și când nu i se părea, doar așa, vezi Doamne, de dragul meu.
În imagini vedeți petrecerea de doi ani a lui Adrian, plimbările noastre zilnice pe deal, prunele acrișoare, meniul zilnic, cafeluța cu lămâie etc”, a mărturisit Adela Popescu pe o rețea de socializare.
Adela Popescu, despre Radu Vâlcan: “Îl văd în fiecare baiat de-al nostru”
Vedeta are convingerea că Radu Vâlcan, soțul ei, seamănă foarte mult cu cei trei copii, Alexandru, Andrei și Adrian. “Îl văd în fiecare baiat de-al nostru: în tandrețea lui Andrei, în căpoșenia lui Alexandru și in nervii lui Adrian. L-am multiplicat de trei ori. Ce-o fi fost in capul meu?”, spune Adela cu umorul ce o caracterizează.
Prezentatoarea recunoaște că soțul ei îi e de un mare ajutor și că astfel reușesc să își împartă toate acele sarcini zilnice. Radu Vâlcan îi duce și îi aduce pe copii de la școală, atunci când nu sunt în vacanță, și nu se dă în lături nici de la gătit.
„Mă trezesc și îi pregătesc de școală, le dau să mănânece, îi îmbrac, iar Radu pleacă și îi duce, dar tot el îi și întoarce de la școală. Culcatul e un algoritm destul de interesant. Până nu demult, pe Adrian, pentru că era alăptat la sân, puteam doar eu să îl culc, iar ceilalți, pentru că venise un nou venit, ziceau: ‘Vrem și noi să ne culce mama”, a povestit Adela pentru UNICA.RO.
Acum lucrurile s-au mai calmat, pentru că Adrian a mai crescut, iar ceilalți copii au învățat să o împartă. „Nu mai adoarme la sân, poate să îl adoarmă și Radu, iar pe băieții mari la fel. Ne împărțim și cu dormitul băieților, pentru că la noi e foarte important să îi culcăm pe toți deodată, devreme, ca să avem și noi un moment romantic”, mai spune Adela Popescu.
„După ce culcăm copiii, desfacem o sticlă de vin și mai stăm pe canapea sau la masă”
Deși timpul pe care Adela și soțul ei îl petrec acum împreună este limitat, iar asta pentru că cei trei băieți necesită o atenție deosebită, serile romantice nu le lipsesc. „Nu avem timp atât de des cât ne-am dori, dar, după ce culcăm copiii, de multe ori desfacem o sticlă de vin și mai stăm pe canapea sau la masă. Ne-am luat un balansoar pe terasă, iar un altul în living, depinde cât e de cald afară și stăm acolo, ne bălăngănim și mai povestim chestii”, ne-a mărturisit Adela Popescu.