Modelul Elsa Hosk (32 de ani) și iubitul ei, Tom Daly, au devenit părinți pentru prima oară. Fotomodelul a dat naștere unei fiice. Pe Instagram, Elsa a postat prima imagine cu micuța pe 12 februarie.
Două zile mai târziu, pe 14, de Valentine’s Day, modelul a publicat o altă imagine în dreptul căreia a scris: „My valentine ❤️❤️❤️❤️❤️❤️”.
Elsa a născut natural, acasă, alături de o moașă și o doula. Alături de două fotografii alb-negru, imagini surprinse în timpul sarcinii, Elsa a dezvăluit care a fost experiența ei.
Modelul Elsa Hosk a născut! Prima imagine cu fiica ei
„După naștere, am ținut-o în brațe. Nu voiam să-i mai dau drumul. Moașa i-a făcut analizele, apoi mi-a adus-o rapid înapoi. Ne-a spus câteva lucruri pe care ar fi trebuit să le știm, dar eram prea epuizată să o aud. Am sperat ca Tom să rețină.
Placenta a ieșit după câteva contracții și o împingere în timp ce fiica mea a stat așezată pe pieptul meu. Tom a tăiat cordonul ombilical. Suntem în patul nostru. Camera este curățată pentru noi. Doula mea întreabă ce vrem să mâncăm, apoi comandă cea mai gustoasă salată cu ouă și avocado.
Primele imagini cu fiica modelului le găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!
Apoi, toată lumea pleacă. Suntem doar noi, eu, Tom și Tuuli. Adormim împreună în patul în care ea s-a născut. Câteva zile au trecut, iar uneori o privesc și plâng gândindu-mă la toate experiențele prin care am trecut împreună. Sunt atât de recunoscătoare femeilor din jurul meu.
Privesc mamele din jurul meu cu admirație și cu un respect profund. Sunt recunoscătoare profesiilor de moașă și doula și realizez că sarcina poate fi ușoară sau grea, frumoasă sau întunecată, dar că fiecare poveste este importantă și sacră. Te iubesc”, a scris modelul.
Ce nume deosebit poartă micuța?
Modelul a născut în data de 11 a lunii februarie. Pe micuță o cheamă Tuulikki Joan Daly. „Cea mai fericită zi din viața mea. Cel mai mândru moment, să-ți dau naștere. Numită după două femei puternice, mama mea și bunica lui Tom. Ai venit pe lume ca o super-femeie, cu pumnul în dreptul feței. Te vom iubi pentru totdeauna, bebe Tuuli.”