Modelul britanic Danielle Loyd (37 de ani) a adus pe lume cel de-al cincilea copil, o fetiță. Fosta Miss Marea Britanie mai are patru băieți – Archie (10 ani), Harry (9 ani) și George (7 ani) din fost căsnicie cu fotbalistul Jamie O’Hara și un băiat, Ronnie (3 ani), cu actualul soț, Michael O’Neil.
Danielle și soțul ei își doreau foarte mult să aibă o fetiță și spuneau, în urmă cu câteva luni, că dacă vedeta va naște tot un băiat, vor insista până când vor avea o fată. Acum, visul lor a devenit realitate. Danielle a născut vineri, 12 noiembrie, dar abia acum a făcut marele anunț în mediul online, postând pe pagina sa de Instagram o fotografie cu mânuța micuței.
“Vineri i-am urat ‘bine ai venit în familia noastră’ fetiței. Suntem compleșiți de bucurie. Atât mama, cât și bebelușul sunt bine” – a scris Danielle, în dreptul fotografiei cu mânuța copilului.
„De-abia aștept să devenim o familie de șapte. Știu că există posibilitatea să fie tot băiat. Dar, desigur, cel mai important lucru este ca bebelușul să fie sănătos. Iar dacă nu va fi fată, vom încerca din nou”, a mărturisit Danielle atunci, potrivit presei internaționale.
Vedeta britanică își dorea atât de tare să poată alege sexul copilului înainte de concepere, încât a ajuns în atenția presei mondene cu câteva declarații controversate în acest sens. Danielle a fost, în 2020, diagnosticată cu ovare polichistice și cu endometrioză.