Misty a trecut prin momente de panică după ce a căzut pe scări în propria casă. Iubita lui Keo a fost nevoită să meargă de urgență la spital din cauza durerilor îngrozitoare.
Mai mult ne-am speriat pentru că am căzut destul de grav, dar e ok, am făcut câteva terapii care au grăbit puțin vindecarea. Coboram scările, avem o scară destul de alunecoasă și se alunecă foarte ușor atunci când ai și o șosetă pe picior.
De data aceasta s-a întâmplat din pură neatenție. De multe ori când cobori și urci aceleași scări zilnic ai intenția să crezi că tu cunoști fiecare pas pe care îl faci.
Mărturisesc că eram cu ochii în telefon, tocmai ce primisem un mesaj și nu am fost atentă unde pășesc, am avut senzația că urmează ultima treaptă și am pășit larg, crezând că pășesc pe parchet
Nu a fost o căzătură simplă. Mi-am sucit piciorul și a trosnit. Eu am o intoleranță mare la durere și atunci când am văzut cât de tare doare și cât de isteric plângeam m-am speriat, Keo s-a speriat, a mărturisit Misty pentru antenastars.ro.
Artista a mai povestit că a făcut o serie de investigații medicale, iar diagnosticul a fost entorsă de gradul II. În urma tratamentului aceasta se simte mult mai bine.
Acum sunt bine. S-a umflat foarte tare și s-a învinețit foarte tare. Am fost la câteva analize. Din fericire a fost doar o entorsă de gradul II, a mai dezvăluit iubita lui Keo.