Miron Cozma, detalii despre relația cu Marinela Nițu: „Oricât ne-am despărți, Dumnezeu mi-o trimite iar” / Video

.

Povestea de iubire dintre Miron Czoma și fosta lui iubită, Marinela Nițu a început în anul 1998, pe litoral. A fost dragoste la prima vedere. Bărbatul i-a trimis un buchet de flori, iar apoi au urmat ore și ore de conversații. Și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt, dar au exista două piedici majore în calea iubirii lor: el era căsătorit, iar ea se afla într-o altă relație.

Invitat în emisiunea lui Mihai Ghiță, „În Oglindă”, fostul lider sindical a povestit lucruri neștiute despre relația lui cu cea care i-a fost parteneră timp de patru ani.

Miron Cozma despre relația cu Marinela Nițu

Miron Cozma este una dintre cele mai controversate persoane din România. Timp de 10 ani s-a aflat în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat în dosarul Mineriadei din 1991, pentru instigare la subminarea puterii de stat.

Acesta a povestit cu mai multe ocazii despre perioada detenției, însă nu dese au fost momentele în care a atins subiectul căsniciei cu Marinela Nițu. Acum, Cozma a decis să povestească despre începutul relației cu tânăra care l-a cucerit de la prima vedere.

În momentul în care a întâlnit-o pe Marinela, Miron se afla la mare cu Dana, mama copiilor lui, Dan și Mirona, de care a divorțat în anul 1999, după un mariaj de 21 de ani.

„În 1988 când am ieșit din arest, Gheorghe Ghiorghiu, pe care eu l-am cununat, organiza la mare un spectacol, într-un restaurant și a avut tot felul de invitați. Printre invitați, el a vrut să îmi prezinte mie, eu eram cu Dana, mama copiilor mei și fiul meu, o femeie frumoasă de la el din Brașov. Mi-a prezentat-o pe Marinela”, a povestit Miron Cozma.

„Marinela a cântat pentru mine, „New York, New York”, melodia aia superbă. Apoi m-am dus cu ea la masă și am stat de vorbă cu ea, chiar dacă eram cu Dana. și am hotărât să rămânem împreună într-o relație. Bineînțeles că i-am prezentat-o Danei”, și-a amintit bărbatul.

La ieșirea din închisoare, Miron Cozma nu a vrut să reia relația cu Marinela Nițu

În momentul în care a fost eliberat din închisoare, Miron Cozma nu a vrut să reia relația cu Marinela Nițu. Într timp s-a recăsătorit, de data aceasta cu avocata Monica Ionescu de care a divorțat după un an.

„În 1999 m-am dus iar la închisoare. Când am ieșit, în 2005, nu am mai vrut-o și am luat-o pe Elena. Am renunțat și la Elena. După aceea am renunțat la Elena și m-am căsătorit cu avocata Monica Ionescu. Și bineînțeles am divorțat și de Monica Ionescu. Oricât ne-am despărțit, Dumnezeu mi-o trimite iar pe Marinela”, a dezvăluit cel supranumit „Luceafărul huilei”.

Totuși, Marinela l-a căutat, iar cei doi au ajuns să formeze un cuplu timp de patru ani.

„Eu am plecat de la Monica și m-am dus la un prieten de-al meu în Mogoșoaia care are un han. Și când stăream acolo mă sună Gina, sora ei: „Vezi că a venit Marinela și vrea să te vadă”. Și eu am zis: „nu am ce să mai vorbesc cu Marinela”. Și a venit la mine. Și am hotărât până la urmă să rămânem din nou împreună”, a spus Miron Cozma în emisiunea lui Mihai Ghiță.

Citește și: WRS, în vacanță cu iubitul. Cum s-au fotografiat cei doi pe plajele din Spania. „M-am și îndrăgostit acum!”

Citește și: Dinu Maxer și noua iubită, Magdalena Chihaia, planuri mari de viitor: „Am vrut să ținem secret”

De ce s-a despărțit de Marinela Nițu

Miron și Marinela nu s-au căsătorit niciodată și, după câțiva ani, relația lor s-a încheiat definitiv. Acum, bărbatul a dezvăluit care a fost motivul rupturii.

„După Monica am spus că nu mă mai căsătoresc cu nimeni. Nu-mi place să-mi bag joc de iubire, de actul de căsătorie. Actul de căsătorie este o chestie sfântă. Nu să mă căsătoresc cum vor mușchii iubitei sau mușchii mei”, a explicat Cozma de ce nu a ajuns la altar cu Marinela Nițu.

Întrebat de moderator de ce s-a despărțit de Marinela, el a răspuns: „E narcisistă, are senzația că e știu eu cine e ea. Și nu e, din păcate”.

„Nu vreau să vorbesc urât despre ea, despre viața ei. Dar eu îi trimit prin nepoata ei și prin sora ei, mesaje de ziua ei. Ea nu zice nici măcar mulțumesc. E dovadă de lipsă de respect”, a explicat Miron Cozma.

Citește și: Decizia neașteptată luată de Roxana Vancea. Vedeta a părăsit Capitala cu cei doi copii

Citește și: Drama din viața lui Andrei Aradits. A ajuns la casa de copii după divorțul părinților: „Îmi aduc aminte cu furie” / Video

Cel mai mare regret al lui Miron Cozma

Miron Cozma este un bărbat care a trecut prin multe de-alungul vieții sale. Spune, însă, că are un singur regret: că a pierdut anii copilăriei fiicei sale, Mirona.

„Singurul regret e că mi-ați furat copilăria fiicei mele. Când m-am dus la închisoare fiica mea avea 5 ani. Când am ieșit avea 16. În 11 ani mi-am văzut fata, pe Mirona, de 5 ori”, a mărturisit Cozma.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Miron Cozma

Sursă foto: Captură video, Facebook

Ultima modificare iunie 22, 2023 4:59 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale