Mirela Zeța, despre foștii colegi de la „Mondenii” și Andreea Marin pe care o imita perfect: „Sper să se fi bucurat de calitatea execuției actoricești” / Exclusiv

.

Mirela Zeța (41 ani) a dezvăluit că a fost invitată să participe în unele dintre cele mai de succes emisiuni din România, precum „Survivor” sau „Asia Express”, însă a refuzat de fiecare dată. Invitată la Fresh by Unica, îndrăgita actriță a explicat de ce nu și-a dorit să facă parte din aceste proiecte și a dezvăluit ce relație are, în prezent, cu foștii ei colegi de la „Mondenii”. De asemenea, ea a vorbit despre Andreea Marin, pe care a interpretat-o perfect în celebrul serial de televiziune.

Mirela Zeța, despre relația pe care o are în prezent cu foștii colegi de la „Mondenii”

Mirela Zeța a făcut senzație în serialul de televiziune „Mondenii”, unde a jucat alături de Mihai Bendeac și Andreea Gramoșteanu. Aceasta spune că, deși show-ul s-a încheiat de câțiva ani, încă ține legătura cu foștii ei colegi, cu care se înțelege foarte bine. În prezent, actrița joacă pe scenele teatrelor și recunoaște că, uneori, se simte copleșită.

„Uneori, când obosesc, sunt repetiții multe, proiecte multe, îmi place să glumesc și să-mi spun: „Cine m-a pus? Nu puteam să stau eu la bancă și să dau credite?”, a mărturisit Mirela Zeța despre viața de actor, la Fresh by Unica.

Citește și: Motivul pentru care Diana Munteanu nu are iubit la 45 de ani: „E simplu” / Exclusiv

Citește și: Lidia Buble a dezvăluit cel mai bun truc pentru păr strălucitor: „Niciun produs nu-mi dă luciul ăla” / Exclusiv

Cât despre colegii de la „Mondenii”, actrița recunoaște că întotdeauna au fost uniți, iar acest lucru nu s-a schimbat cu trecerea anilor.

„Noi am fost o generație foarte unită și am rămas uniți. Avem un grup unde suntem toți foștii colegi de clasă. Mai aruncăm câte o glumă, mai povestim lucruri, inclusiv ne vedem, suntem apropiați. De exemplu, Andreea, cu care am și jucat în Mondenii, este o prietenă foarte bună și vorbim, ne plângem una pe umărul celeilalte”, a dezvăluit Mirela Zeța.

Mirela Zeța, despre Andreea Marin

În „Mondenii”, Mirela Zeța a interpretat-o pe Andreea Marin cu care spune că nu a avut ocazia să se întâlnească până acum, față în față. Actrița speră, însă, că prezentatoarea a știut să se bucure de „calitatea execuției actoricești”.

„Nu am stat niciodată de vorbă (n.r. cu Andreea Marin) și cred că a înțeles demersul acestei emisiuni și demersul nostru, al actorilor. Sper din tot sufletul, undeva, să se fi bucurat de calitatea execuției actoricești pe care noi am făcut-o și cam atât”, a afirmat actrița.

Citește și: Cum s-au cunoscut Ilinca Vandici și Teo Trandafir: „Am dat cu ea de pământ”. Detalii neștiute despre relația dintre prezentatoarele emisiunii „Follow Us!” / Exclusiv

Citește și: Elena Gheorghe a dezvăluit secretul ei pentru un ten ferm și luminos la 38 de ani: „Nu durează mult” / Exclusiv

Pe de altă parte, aceasta spune că s-a întâlnit cu Maia Morgenstern, dar și cu alți actori. Mirela Zeța știe că niciunul nu avea cum să se supere din cauza rolurilor lor pline de umor din „Mondenii”, întrucât sunt, la rândul lor, actori.

„M-am întâlnit cu Maia Morgenstern, nu m-am întâlnit cu foarte multe din păcate. Sunt actori. Și ea este actriță și înțelege demersul prin care noi am trecut ca să facem această emisiune, inclusiv obligo-urile pe care le-am avut”, a precizat ea.

De ce a refuzat invitația de a participa la „Survivor” și „Asia Express”

Mirela Zeța a dezvăluit și că a fost invitată să participe, în calitate de concurent, la unele dintre cele mai de succes formate de televiziune: Survivor România și Asia Express. A refuzat, însă, de fiecare dată, deoarece se consideră o persoană introvertită care nu ar oferi show-ul la care toată lumea se așteaptă.

„Eu nu cred că sunt potrivită ca invitat în emisiuni (n.r. de genul „Te cunosc de undeva” sau „Asia Express”). Sunt atipică. Poate că nu sunt destul de extrovertită ca să ofer publicului ce se așteaptă el de la mine – circ și voie bună. Uneori sunt pe picior greșit în fața acestor provocări și nu cred că sunt potrivită pentru ele. Dar îi apreciez foarte mult pe cei care reușesc să meargă în astfel de emisiuni, Survivor, și fac tot felul de nebunii”, a declarat Mirela Zeța.

„Am fost (invitată) și a trebuit să refuz pentru că nu mă simt potrivită în cadrul respectiv”, a subliniat actrița.

Mirela Zeța, la Fresh by Unica

Urmărește interviul integral cu Mirela Zeța pe site-ul www.unica.ro, pe contul nostru oficial de YouTube sau pe pagina de Facebook Unica.ro!

Vezi mai multe imagini cu Mirela Zeța în Galeria FOTO de mai sus

Sursă foto: Unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton