Mirela Vaida, momente de panică cu fiul mijlociu. Vladimir a ajuns de urgență la spital și supus unei intervenții chirurgicale: „Nici nu știam că există așa ceva”

.

Mirela Vaida (42 ani) a trecut prin momente de panică după ce fiul ei, Vladimir, a fost dus de urgență la spital și supus unei intervenții chirurgicale. Totul a început cu o durere de burtă care s-a accentuat. Odată ajunsă la spital, vedeta a aflat îngrozită că băiatul ei are apendicită acută cangrenoasă.

Fiului Mirelei Vaida, operat de urgență

Mirela Vaida și familia ei a avut parte de un început de primăvară dificil. După ce copiii au avut gripa A și B, Vladimir, fiul mijlociu al vedetei, în vârstă de 8 ani, a ajuns de urgență la spital după ce a acuzat dureri puternice de burtă. Inițial, spunea prezentatoarea tv, a crezut că e o durere simple ce poate fi tratată cu probiotic, însă cel mic a început să se simtă tot mai rău. Atunci, Mirela l-a urcat în mașină și l-a dus la urgențe, unde medicii au decis să îl opereze de urgență.

Vedeta a povestit întreaga întâmplare în mediul online, precizând că acum fiul ei se simte bine și deja au fost externați.

„Acum pot vorbi despre asta pentru că am ajuns acasă și suntem bine. Credeam că, dupa cele 3 săptămâni în care toți cei trei copii ai mei au avut, pe rând, gripa A și Gripa B, nu se mai poate întâmpla nimic. Cel puțin nu tot în aceeași perioadă. Până in ziua de 8 Martie, când ne pregăteam să ieșim cu bicicletele pe-afară, să ne plimbăm prin pădure și să ne jucăm cu cățeii în curte. Atunci au început durerile crunte de burtă la Vladimir. Nu am luat în serios, pentru că e ceva frecvent la copii. I-am dat un probiotic. Dar au început să devină din ce in ce mai violente. Am ajuns la Camera de Gardă și nu ne-au mai lăsat să plecăm acasă”, a povestit Mirela Vaida pe pagina ei de Instagram.

Atunci, medicii i-au dat un diagnostic dificil: apendicită acută cangrenoasă.

„Vladimir avea apendicită acută cangrenoasă. Nici nu știam că există așa ceva. La un pas de peritonită, poate chiar mai rău. A fost operat de urgență. De aici, vă imaginați prin tot ce trece o mamă”, a completat vedeta.

Citește și: Emily Burghelea, detalii despre demisia în direct de la „Acces Direct” și despre relația actuală cu Mirela Vaida, după 4 ani: „Sub demnitatea umană să faci așa ceva. Mi-a fost extraordinar de frică” / EXCLUSIV

Citește și: Mirela Vaida, dezvăluiri incredibile despre certurile cu soțul ei: „Mă dădeam jos la semafor din mers. Nici nu îi închideam portiera!”

Vedeta și Vladimir au ajuns acasă

Mirela Vaida s-a internat alături de Vladimir și a fost alături de el la fiecare pas, înainte și după intervenția chirurgicală. Din fericire, cei doi au fost acum externați, băiatul a revenit în sânul familiei sale. Totuși, spune vedeta, urmează o perioadă de recuperare, care este destul de dificilă pentru fiul ei întrucât trebuie să se odihnească, neavând voie să facă efort fizic.

Citește și: Cum s-a schimbat viața lui Sorin Gonțea și a Daianei Anghel după Power Couple: „Te mai ia și panica”

Citește și: Cristina Cioran credea că Alex Dobrescu s-a schimbat după ordinul de restricție: „A revenit la cum l-am cunoscut eu”

„Am trecut cu bine peste ce a fost mai rău! Acum urmează o perioadă de recuperare, de restricții alimentare și de repaos fizic. Asta e cea mai grea parte pentru un băiețel energic de 8 ani! Mulțumesc tuturor pentru gândurile bune! Am primit fiecare mesaj și mi-a dat putere! Multă sănătate! Vă îmbrățișez”, a mai spus Mirela Vaida în mediul online.

În urma dezvăluirii făcute, prezentatoarea a primit numeroase mesaje de încurajare de la internauți, inclusiv de la alte vedete.

„Doamne ajută să fie bine puiuțul”, a scris Daniel Buzdugan, în timp ce Andreea Berecleanu i-a transmis că se roagă pentru ei.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mirela Vaida

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton