Pe Mirela Vaida o putem urmări săptămânal, de luni până vineri, la emisiunea pe care o moderează la Antena 1, “Acces Direct”, dar foarte puțini sunt cei care i-au văzut familia. Prezentatoarea de televiziune este căsătorită și are trei copii frumoși pe care îi ține mai mereu departe de ochii publicului. Recent, Mirela Vaida a publicat o fotografie în mediul online în formă completă – cu soțul și copiii. Vedeta TV i-a dus pe cei mici în Brașov, la o tabără și a profitat de moment pentru a arăta tuturor ce familie minunată are.
„Am venit să-i lăsăm pe cei mari în tabără o săptămână! Noi plecăm acasă, mai singuri și mai ‘bătrâni’. Ce repede cresc copiii”, a scris prezentatoarea de la „Acces Direct”, în dreptul pozei.
Soțul Mirelei, Alexandru, apare și el în fotografie, lucru care se întâmplă foarte, foarte rar, acestuia neplăcându-i să fie în centru atenției. Alexandru este căsătorit cu Mirela de 11 ani și ca profesie este directorul commercial al unei companii. Prezentatoarea de la „Acces Direct” spune că soțul ei este ardelean, călătorește des prin țară în interes profesional și, în general, este un tip mai retras, neavând nici conturi pe rețelele de socializare.
„El este un tip mai retras. Nu are cont de Facebook, nu are cont de Instagram. El are o părere altfel decât a mea, ceea ce este bine pentru că mă completează. E alegerea lui să nu fie persoană public, respect treaba asta. Călătoreşte şi acum, dar asta pentru că este director comercial la o firmă care are sediul în Sibiu, în Mediaş şi îi place foarte mult pentru că acolo sunt ardelenii lui. Asta e meseria lui”, povestea Mirela Vaida, în urmă cu câțiva ani, potrivit libertatea.ro.
Vezi cum arată soțul Mirelei Vaida în galeria foto de mai sus.
Mirela Vaida, operație estetică pentru a corecta un defect la nivelul feței
În primăvara acestui an, Mirela Vaida anunța că a decis să-și facă o intervenție chirurgicală la nivelul feței. Vedeta de a Antena 1 spunea atunci că vrea să-și facă o operație de rinoplastie, pentru scăpa de o problemă mai veche pe care o are din cauza unei deviații de sept la nivelul nasului.
„Cred că știți ce nas stramb am, din naștere! M-am născut cu o deviație… de sept! Am încercat să o repar, prin operație cu „dalta și ciocanul”, în urmă cu vreo 17 ani! A ieșit și mai strâmb! Și uite așa, mi-a fost frică să mai încerc. Dar am auzit de o procedură revoluționară pentru astfel de probleme, fără „daltă” și „ciocan”!”, a scris Mirela Vaida în luna mai, într-o postare pe pagina sa de Instagram.