Vedeta a dezvăluit și care a fost momentul său de cotitură în carieră. În 2002, ea a participat la Gala HOP și a câștigat „Premiul pentru cea mai bună actriţă”, pentru interpretarea textului „Doamna cu căţelul”. A urmat apoi angajarea la Teatrul de Comedie. „După un casting, aveam șansa unui rol într-un film important, cu o distribuție internațională, dar și opțiunea să particip la Gala Tânărului Actor HOP. Îmi amintesc că, la preselecțiile pentru Gala Tânărului Actor aflasem că Sanda Manu, de care îmi fusese atât de frică în facultate, încât mă lipeam de pereți când trecea dumneaei, era șefă de comisie la celebra Gală UNITER. Am fost sunată de la Budapesta, că trebuie să fiu prezentă pentru a doua fază a castingului, pentru filmul care urma să se facă, o poveste despre Elena și Nicolae Ceaușescu. Elena Ceaușescu ar fi trebuie să fie jucată de actriță americană Faye Dunaway, iar eu aș fi interpretat-o pe Elena Ceaușescu în tinerețe".