Mircea Badea, despre cazul Simonei Halep: „Înclin să cred că e o victimă!”

.

Cazul Simonei Halep (31 de ani), depistată pozitiv cu substanța roxadustat la US Open, a stârnit un val de reacții în rândul opiniei publice. Mircea Badea a vorbit despre acest subiect în cadrul emisiunii pe care o realizează la Antena 3, “În gura presei”, declarându-se intrigat de ceea ce i se întâmplă sportivei.

După ce Simona Halep a anunțat că a fost depistată pozitiv la un test anti-doping, atât în presa autohtonă, cât și în cea internațională, au început să apară teorii conform cărora soția lui Patrick Mouratoglou, cel care i-a fost antrenor în ultimele luni, ar fi sabotat-o din cauza geloziei și așa s-ar fi ajuns ca testul sportivei să iasă pozitiv. Mircea Badea este de părere că o asemenea teorie este aberantă.

Văd că sunt unii care măcăne prin presă, inclusiv v-am citat ieri pe unul, nu știu ce doctor de la o structură sportivă. Zice că poate nevasta lui Mouratoglou i-a vârât’. Păi i-a vârât cum? Adică s-a dus ea în vizită… Cum s-a întâmplat concret? S-a dus doamna Halep în vizită acasă la Mouratoglou și i-a zis aia: ‘Dragă Simo, am făcut o salată de boeuf, mi-a ieșit extraordinar! Uite, asta e porția ta! Specială! Din asta mănânci tu!’. Cum așa? Cum a făcut? – a precizat Mircea Badea, legat de cazul sportivei.

Mircea Badea, despre cazul Simonei Halep: "Înclin să cred că e o victimă!"

Realizatorul de la Antena 3 și-a exprimat părerea și despre un medic care a spus despre Simona că “va lupta până la capăt” pentru a-și dovedi nevinovăția. Badea spune că sunt șanse, așa cum se mai întâmplă uneori, ca testele făcute de sportivă să fi fost greșite, însă nu crede că se poate dovedi acest lucru.

Citeşte şi: Smiley, mesaj de susținere pentru Simona Halep: „E un om corect”

Citeşte şi: Pink, imagine rară în costum de baie. Fotografia, apreciată de peste 500 de mii de persoane

Citeşte şi: Președintele Federației Române de Tenis, atac la Patrick Mouratoglou, în cazul dopajului Simonei Halep

Citeşte şi: Nea Marin, despre sarcina Danielei Crudu: „Mă bucur că și-a găsit liniștea”

A venit și o doamnă doctor care o cunoaște foarte, foarte bine pe doamna Halep, care a lucrat cu doamna Halep! Și eu aseară îmi manifestam în emisiune niște nedumeriri. Adică am ajuns la o saturație, eu ca telespectator și cititor de știri, la o saturație de lucruri abstracte, în speță a doamnei Halep. Adică aș vrea mai ‘pă concret’. De exemplu, zice: ‘Doamna Halep este hotărâtă să lupte până la capăt în treaba cu dopajul!’. Bun, am înțeles! E o informație absolut abstractă.

Dânsa este dârză, o luptătoare, se va lupta până la capăt! Foarte frumos, bravo! Dar cum? Concret, ce va face? Că eu asta nu am înțeles de la cei care spun frazele astea. Luptă până la capăt, adică ce? Contestă probele alea de la laboratorul lui pește prăjit, de unde naiba era? Ok, asta ar fi ceva concret.

Se poate, există procedură? Deci poate ăia au greșit! Se poate întâmpla, ce dracu’. Fiecare dintre noi am primit o dată în viață niște analize anapoda care ne-au băgat în niște neliniști. Apoi nu s-au confirmat, erau greșite! Deci există procedură pentru contestarea laboratorului? Proba era de urină, a făcut pipi în borcan, din borcanul respectiv a pus în alte două borcane.

Proba 1, proba 2, s-a dus la laborator și a ieșit rezultatul ăsta, care înțeleg că a arătat o cantitate infimă de substanță din aia. De asemenea, am înțeles tot de la doamna doctor că Simona Halep a mai fost testată cu câteva zile înainte, nu cu multe, și ieșise negativă la orice.

Mircea Badea, despre cazul Simonei Halep: "Înclin să cred că e o victimă!"

După aia a ieșit pozitiv la o cantitate infimă, ceea ce ar fi fost complet ridicol din punctul de vedere al intenției de a te dopa. Păi ce dopaj e ăla!? Dar n-am înțeles dacă ăștia de la laboratorul din Canada mai au borcanul cu pipi recoltat de la doamnă? Ca să poată reface, eventual! Există procedură pentru așa ceva sau pur și simplu dacă aia a ieșit zici că e făcută de Dumnezeu Tatăl și aia e? Strict rațional, să iei substanța lui pește prăjit și într-o cantitate infimă, nu are niciun sens de niciun fel! Da! Și eu înclin să cred că aici Simona Halep este o victimă!

Nu găsesc un argument strict rațional pentru care să se fi dopat cu chestia asta. Să presupunem că dacă au greșit ăia de la laborator, bun, s-a terminat! Dar dacă nu au greșit ăia ca tăntălăii, întrebarea e: cum dracului? Că totuși, pe bune, cum? – a adăugat Mircea Badea în emisiunea sa.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton