Mira și iubitul ei, Andrei Ivan, s-au despărțit. „A fost o relație foarte frumoasă”

.

Mira și iubitul ei, Andrei Ivan, s-au despărțit după 2 ani de relație. Perechea s-a cunoscut prin intermediul pasiunii pentru muzică. „Mi-am făcut trupă și căutam inițial o chitară și chitara bass s-a transformat într-o tobă”, a povestit Mira în decembrie 2020, în emisiunea Vorbește Lumea.

„Inițial, când ne-am cunoscut, nu am avut nicio treabă. Lumea nu ne crede. Am fost prieteni și am rezonat foarte bine ca prieteni. La un moment dat, nu știu cum, s-a întâmplat. Nu e nimic așa. (…) Și la el la fel. Eu sunt mai vulcanică. Eu sunt olteancă. Sunt mai guralivă”, a mai spus Mira atunci.

Mira și iubitul ei, Andrei Ivan, s-au despărțit. „A fost o relație foarte frumoasă”

Recent, în mediul online, solista a confirmat despărțirea. „Da, ne-am despărțit. Era o zonă de ceață pentru noi. Nu știam exact dacă e gata definitiv, dacă poate ar trebui să mai încercăm… De-asta nu am știut ce să spunem, ce să facem. (…) N-am mai experimentat nicio situație de genul acesta, pentru că nu m-am mai afișat cu nimeni până acum”, a început.

„Nu-mi face plăcere să-mi discut viața personală, dar mi se pare corect să vă spun. (…) Ne-am despărțit foarte prietenește, ca să spun așa. Am decis că nu mai rezonăm. Am rezonat până într-un punct, iar de la un punct viziunile noastre s-au dus în direcții diferite”, a continuat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Alexia Eram, despre relația cu Mario Fresh: „Iubesc și îmi place să primesc iubire”

De ce au aflat părinții Ginei Pistol și ai lui Smiley că vor deveni bunici din presă

Meghan Markle și Prințul Harry, prima apariție publică împreună după nașterea fiicei lor

„Nu este nicio problemă, suntem prieteni, ne înțelegem foarte bine. Am petrecut doi ani împreună. Am stat lipiți, n-ar avea cum să ne fie indiferent. Nu a fost vorba de nicio înșelăciune. A fost o relație foarte frumoasă în care am crescut unul lângă celălalt, ne-am maturizat, am învățat lucruri, eu m-am descoperit pe mine, probabil și el pe el. A fost ok, suntem ok, suntem bine. Pur și simplu am decis că așa este mai bine pentru amândoi. Nu suferă nimeni. Nu s-a întâmplat nimic catastrofal”, a mai spus.

După ce a fost întrebată de o urmăritoare cum de nu suferă, Mira a completat: „Acum câțiva ani, probabil aș fi suferit foarte mult și asta pentru că nu mă cunoșteam. Nu știam să intru în contact cu mine, să mă ascult, să fiu atentă la corpul meu, la reacțiile mele, la toate gândurile care-mi trec prin cap”.

„Odată ce intri în contact cu tine o să vezi că nu ai de ce să suferi. Suferința ți-o creezi singur. Nu vă gândiți că nu am plâns după despărțire. Am plâns amândoi. Au fost lacrimi cu o notă pozitivă și constructive. Cam asta înseamnă pentru mine suferință”, a încheiat.

În decembrie 2020, în emisiunea Vorbește Lumea, Mira mai spunea: „Ne gândim serios (n.red. la viitor). Suntem foarte implicați în relație. Locuim împreună. Facem totul împreună. Nu mă gândesc vreo secundă că poate ne despărțim. Suntem foarte liniștiți”.

„Mai avem momente ca toți oamenii. Ne mai certăm. Eu mai mult cu el. Uneori am momente când toată ziua sunt cu gura pe el. Așa sunt femeile în general. Bărbații sunt așa mai copii pe viață. Nu e o jignire. E un compliment. Nouă ne e drag, noi ne iubim copiii”, a încheiat atunci.

Foto: Instagram

Ultima modificare noiembrie 15, 2021 11:03 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale