E sărbătoare în platoul emisiunii Vorbește Lumea! Cea mai tare gașcă a verii aniversează 6 ani de emisie pe 13 iulie 2021. Astăzi, Mimi, una dintre cele mai iubite creatoare de conținut din România, a avut ocazia de a intra în culise și de a sta alături de Andreea Caranda, producătoarea emisiunii.
„Mi-a plăcut foarte mult experiența! Deși am mai lucrat în televiziune și aveam o oarecare idee despre cum funcționează lucrurile în spatele camerelor, astăzi am descoperit multe lucruri pe care nu le știam. M-am simțit foarte bine cu Andreea, are o super energie și se poate observa experiența de 20 de ani în profesionalismul ei.”
„O admir pentru puterea pe care o are să ducă un job atât de solicitant și mă bucur că am avut ocazia să petrec această zi cu ea. Mi-a dat o perspectivă mai clară asupra jobului de producător executiv de emisiune.”
„Am cunoscut astăzi toată echipa Vorbește Lumea, cu oameni creativi, talentați si frumoși, care reflectă în produsul final, adică în emisiune, personalitatea lor. Nu mă așteptam, dar și urmăritorii mei s-au bucurat la fel de mult de experiență.”
„Au pus întrebări, au fost la fel de pasionați și dornici să afle cât mai multe lucruri despre producția unui show, ca și mine”, declară Mimi după ziua petrecută alături de gașca Vorbește Lumea.
Andreea Caranda, producătorul executiv al emisiunii, s-a declarat la fel de încântată la finalul experienței: „A fost o mare bucurie să încep săptămâna alături de Mimi. Îmi este foarte dragă și m-a încântat cât de curioasă a fost, atât pe platou, cât și în regie”.
„Știu că din exterior poate părea că doar ne distrăm, dar munca din spatele emisiunii este foarte mare și începe de la prima oră a dimineții, pentru ca totul să fie perfect. Eu sunt o norocoasă.”
„Am alături de mine o echipă de profesioniști și asta am vrut să se vadă și astăzi. Sper că le-am răspuns ei și urmăritorilor la toate întrebările și o mai aștept, cu drag, alături de noi.”
E sărbătoare în platoul emisiunii Vorbește Lumea! Cea mai tare gașcă a verii aniversează 6 ani de emisie pe 13 iulie 2021. Astăzi, Mimi, una dintre cele mai iubite creatoare de conținut din România, a avut ocazia de a intra în culise și de a sta alături de Andreea Caranda, producătoarea emisiunii.