Mihai Zmărăndescu s-a accidentat la Survivor România 2023 și a părăsit competiția filmată în Dominicană și difuzată la Pro Tv în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20.30. Concurentul spune că publicul nu l-a crezut și, întors acasă, în sânul familiei, face declarații, în exclusivitate pentru UNICA.RO, despre experiența din jungla dominicană.
Concurentul spune că a suportat cu greu dorul de familie și că de multe ori se întâmpla să se retragă, alături de DOC și Ionuț, să plângă de dorul copiilor. Odată întors acasă, în sânul familiei, Mihai vrea să recupereze timpul „pierdut”, să-și încarce bateriile și apoi să revină la activitățile sale profesionale.
Însă, nu înainte de a-și rezolva și problema de sănătate cu care s-a ales în urma accidentării la Survivor România 2023, show prezentat de Daniel Pavel.
Mihai Zmărăndescu spune că publicul nu-l crede că s-a accidentat, iar acest lucru îl deranjează. Concurentul a avut o reacție destul de dură la adresa celor care cred că accidentul din competiție ar fi fost regizat.
În interviul exclusiv acordat pentru UNICA.RO, Mihai Zmărăndescu declară că probabil oamenii l-ar fi crezut doar dacă ar fi văzut „osul ieșit prin piele”, lucru care, din fericire, nu s-a întâmplat.
Mihai Zmărăndescu, despre Survivor: „Cea mai mișto experiență, mi-a schimbat viața, dar și grea, totodată”
Cum ai caracteriza experiența Survivor? Ți-ai dori să o mai repeți?
Cea mai mișto experiență, mi-a schimbat viața, dar și grea, totodată. Nu aș mai repeta să plec departe de familia mea. A fost foarte greu fără ei, nu mă leg la cap dacă nu mă doare!
Cât de greu a fost dorul de familie? Ce sentimente te încercau când stăteai pe insulă?
Mă gândeam la familia mea în fiecare zi, plângeam dimineața, plângeam seara. Eu, DOC și cu Ionuț eram ăia trei din grup care se retrăgeau și aveau lacrimi în ochi gândindu-se la copiii lor.
Ai descoperit ceva la tine la care nu te așteptai pe parcursul acestei experiențe departe de confort și familie?
Lucrul care m-a uimit că m-a acaparat este natura: stelele, păsările, jungla, marea, totul. Sunt mai fascinat de natură cum n-am fost vreodată.
Mihai Zmărăndescu: „Publicul nu crede că m-am accidentat. Eu am fost operat la menisc acum șapte ani, același care a sărit pe traseu”
Ai avut și o accidentare în timpul competiției. Cum te mai simți?
Mulțumesc de întrebare, publicul nu crede că m-am accidentat. Eu am fost operat la menisc acum șapte ani, același care a sărit pe traseu, dar datorită ligamentelor, a fost tras înapoi. Probabil oamenii trebuiau să vadă osul ieșit prin piele ca să mă creadă.
Plănuiești să revii în ring în perioada următoare sau vrei să acorzi timp familiei?
Moroșanu are promisiunea asta de la mine, dar vreau să stau cu familia mea mult mai mult, perioada ce va urma.
Sursa foto: Pro TV
Ultima modificare aprilie 6, 2023 9:38 am