Mihai Trăistariu a făcut niște dezvăluiri șocante despre aventurile sale amoroase. Artistul a vorbit fără perdea despre femeia care ar fi putut să-l facă tată.
Mihai Trăistariu, în vârstă de 39 de ani, a avut în urmă cu mulți ani o relație cu o tânără din Timișoara. Artistul își amintește că a fost disperat când mama acesteia l-a sunat și l-a anunțat că fiica sa este însărcinată: „M-a pus naiba şi m-am cuplat cu o fată de la Timişoara. O chemam la Constanţa, îi dădeam bani pentru tren. Deşi am folosit prezervativul, maică-sa m-a sunat să-mi spună că e însărcinată. Ţineam la ea, dar nu am vrut să mă trezesc cu un copil.”
Mihai Trăistariu recunoaște că nu-și dorea la momentul respectiv un copil, nefiind pregătit să devină tată, și astfel a luat toate măsurile necesare pentru ca tânăra să facă avort. Cu toate astea, nici până în ziua de astăzi nu știe dacă s-a născut sau nu copilul: „Am fost împreună la Cluj, în secret. A doua zi aveam concert, i-am dat bani doctorului şi i-am spus să îi facă avort, apoi să o trimită acasă. A doua zi mă sună doctorul că a fugit fata din spital. M-am îngrozit! Mă trezesc dracului cu un copil. De atunci s-a pierdut. Nu am avut curajul s-o mai sun. Cum ar fi să mă sune copilul: „Tati, sunt aici”. Mă gândesc din când în când. Poate are 17-18 ani. Poate e fetiţă frumoasă. Te fac cântăreaţă. Cred că m-aş bucura. Dacă ar avea 18 ani şi am scăpat de pensia alimentară”, a dezvăluit Mihai Trăistariu într-o emisiune de televiziune, potrivit spynews.ro.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare iunie 6, 2019 3:41 pm