Mihai Trăistariu, amintiri dureroase din copilărie: „Mă rugam de părinți să nu-mi ia banii”. Cât de grele au fost sărbătorile de iarnă pentru artist

.

Mihai Trăistariu este unul dintre cei mai apreciați artiști din showbizul românesc și duce o viață așa cum și-a dorit. Cântărețul a devenit cunoscut odată cu apariția formației Valahia, iar mai apoi și-a dezvoltat o carieră solo. Deși acum are tot ce își dorește, acesta își amintește cu tristețe de sărbătorile de iarnă din copilărie, când familia lui nu își permitea nici cadouri și nici măcar un brad pe care să îl împodobească.

Mihai Trăistariu, amintiri dureroase din copilărie

Sărbătorile de iarnă sunt un moment de bucurie pentru majoritatea oamenilor, însă Mihai Traăistariu își amintește cu nostalgie și durere de zilele de Crăciun din copilăria sa, când Moș Crăciun nu a trecut niciodată pe la el, iar primul brad împodobit l-a avut de abia la vârsta de 18 ani.

„Eu am fost un copil foarte sărac, nu ne permiteam nimic, nu am avut o copilărie fericită în sensul acesta. Dar nici nu am suferit foarte mult, pentru că așa credeam că e la toți copiii. Nu făceam nici bradul, nu primeam nici cadouri, nu am avut până la 18 ani parte de sărbători de iarnă. Știam că există Moș Gerilă, pe atunci așa era, nu era Moș Crăciun, dar la noi nu venea. Mai primeam pe la școală câte o bombonică, dacă se dădeau pe acolo, dar în rest nu am cunoscut lucrurile astea”, a povestit Mihai Trăistariu pentru Cancan.

Artistul își amintește că mergea la colindat unde mai reușea să strângă câțiva bănuți, dar pe care părinții i-i luau de fiecare dată.

„Mergeam în schimb la colindat și mă rugam de părinți să nu îmi ia banii, dar mi-i luau, însă îmi cumpărau și mie câte ceva din ei, un ghiozdan, o pereche de adidași. Măcar să înțeleg și eu ceva, din munca mea, practic. În rest, să mă bucur de un brad, nu-mi amintesc, mergeam la alții acasă și vedeam acolo, cum se împodobește bradul. Nu știu cât de săraci lipiți să fi fost să nu ne permitem nici măcar un brăduț. Însă de la 18 ani am jurat că nu îmi va lipsi nimic niciodată, iar în fiecare an fac bradul”, a mai spus Mihai Trăistariu.

Citește și: Mihai Trăistariu se înfometează pentru a „trăi 120 de ani”. „E ușor, m-am documentat, trebuie să iau și puțină sare”

Citește și: Mihai Trăistariu se pregătește de Revelion. Câți bani câștigă artistul în noaptea dintre ani

Ce își dorește artistul de la Moș Crăciun

Deși Crăciunul a trecut, Mihai Trăistariu speră ca Moș Crăciun să îi îndeplinească cel mai mare vis, acela de a câștiga Eurovision.

„Eu de sărbători voi cânta la Sinaia, am multe concerte pe Valea Prahovei, este al 11-lea an consecutiv când fac asta, pentru că eu mă bucur și de o mică vacanță de vreo 3 zile. Eu nu sunt înnebunit după mâncare, am fost și vegetarian o perioadă, iar acum încerc iar. Îmi plac însă cozonacii bine făcuți, am pe cineva care îi face pe comandă. Mie oricum nu îmi place nici la tăierea porcului, nu suport să văd animale chinuite, eu iubesc animalele, în schimb, îmi mai place așa, să gust din toate, caltaboș, tobă, lebăr”, a dezvăluit el.

Citește și: Andreea Esca, despre ofertele primite din partea altor televiziuni: „Extrem de tentante, fără nicio legătură cu salariul meu de legendă”

Citește și: Radu Ille și soția sa divorțează după 20 de ani de căsnicie. Artistul a depus actele la judecătorie

„Iar de la Moș Crăciun, vreau ca anul acesta să primesc ceva mai special. Vreau să îmi aducă succes, pe care cred că îl merit, după 20 de ani de carieră. Vreau să aduc trofeul Eurovision în România”, a subliniat Mihai Trăistariu.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mihai Trăistariu

Sursă foto: Facebook, Instagram

Ultima modificare decembrie 27, 2024 2:00 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale