Mihai Petre, momente de coșmar în vacanță. Dansatorul a căzut ca secerat pe pârtie. Situația cu care se confruntă

.

Și-a dorit o vacanță de poveste, dar totul s-a transformat într-un coșmar. Mihai Petre a căzut în timp ce făcea snowboard și s-a ales cu o ruptură de ligament.

Dansatorul se afla pe o pârtie din Austria când a suferit accidentul. Mihai s-a prăbușit la pământ și a început să se lupte cu durerile, dar a făcut tot posibilul să reziste.

Mihai Petre a suferit un accident pe pârtie

”Ziua mea de ieri. M-am întors acasă după două zile cu o ruptură de ligament. Nu știam, dar simțeam. Pe scurt, am luat o trântă la snowboarding. Nici nu știu exact cum s-a întâmplat, dar m-am trezit pe jos, respirând greu, cu o durere insuportabilă la genunchi, care a trecut parțial în câteva minute”, povestește Mihai Petre pe o rețea de socializare.

Mihai Petre: „Nu știam cât de grav este”

Cunoscutul dansator nu a știut din primul moment cât de gravă e situația, așa că și-a continuat aventura. A ajuns la baza pârtiei pe picioare.

”Fără să realizez cât de grav este, am continuat să mă dau încă jumătate de zi și să merg pe jos. Asta nu e bine, însă am realizat cât de pregătiți suntem să facem față situațiilor de criză, pentru că trebuia să ajung cumva în vale și nu simțeam că e atât de grav încât trebuie să cer ajutor la 112. Semnal nu aveam, mi se părea că pot să duc. Oi fi fost viteaz, o fi fost adrenalina, faptul că nu știam cât de grav este, nu știu, dar parcă mai rău mă doare acum când am aflat că este rupt ligamentul”, adaugă Mihai Petre.

”Am ajuns acasă și am fost imediat la consult”

El a mers imediat la medic atunci când a ajuns în țară, iar acum nu mai are voie să își folosească piciorul la capacitate maximă. Cu toate astea, Mihai Petre nu se lasă doborât de situație și vede în asta o lecție.

”Am ajuns acasă și am fost imediat la consult la Dr. Vlad Predescu căruia îi mulțumesc frumos pentru tot. Te simți om, nu numai pacient, când stai de vorbă cu dânsul, când îți pune un diagnostic și îți recomandă ce ai de făcut. Cred că e foarte important acest tip de empatie, inclusiv pentru vindecare. În rest, voi experimenta cum e să nu îți poți folosi piciorul la capacitate maximă. Prin prisma jobului probabil că va fi o lecție, în urma căreia sper să dezvolt abilitați și perspective noi. Dacă vedeți pozele, Dl doctor, să știți că m-am ridicat doar de două ori, și atunci m-au prins”, mai spune Mihai Petre.

Foto: Facebook

Ultima modificare martie 20, 2023 3:30 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale