Mihai Petre, aspru criticat pentru cum o tratează pe soția lui, Elwira, la Asia Express

.

Mihai Petre (42 de ani) și soția lui, Elwira Petre (39 de ani), fac echipă în cel mai nou sezon „Asia Express”. Coregrafii s-au căsătorit în anul 2008 și au împreună două fiice, Catinca, în vârstă de 7 ani, și Ariana, care a împlinit 3 ani pe 30 august 2021.

Mihai Petre, aspru criticat pentru cum o tratează pe soția lui, Elwira, la Asia Express

Încă de la debutul sezonului 4 „Asia Express”, Mihai Petre s-a dovedit a fi foarte competitiv, deseori ieșindu-și din fire când lucrurile nu se derulau așa cum și-a fi dorit el. Competiția nu este, însă, una ușoară, concurenții luptând zi de zi pentru a ajunge nu doar mai aproape de marele premiu, ci pentru a-și asigura atât hrana, cât și un loc în care să înnopteze.

Din dorința de a câștiga fiecare probă, Mihai și-a canalizat, cu siguranță fără să vrea, nemulțumirile asupra celor din jur, lucru care le-a atras atenția telespectatorilor. „Dați dovadă de multă răbdare și diplomație cu Mihai, soțul 🌹🙂”, a comentat cineva la una dintre postările Elwirei.

„Încearcă să nu te mai lași călcată în picioare de acest individ care este soțul tău. Peste câțiva ani fetele tale se vor uita pe Internet și oare ce vor spune? Dacă în fața camerelor de vedere se comportă așa, în casă nici nu vreau să mă gândesc”, a mai scris cineva.

Coregraful a primit un val de mesaje negative la ultima sa postare, mesaje pe care ulterior le-a șters. „Petre, din dorința de a câștiga, este agresiv cu toată lumea, șoferi, lumea de pe stradă… Urât comportament”, a comentat cineva pe contul de Instagram al emisiunii. „Comportamentul lui Mihai lasă de dorit, atât față de soția lui, cât și față de ceilalți”, a mai comentat altcineva.

Au fost însă și persoane care i-au luat apărarea lui Mihai. „Sper să nu citească concurenții mizeriile pe care le scrieți aici. Emisiunea asta ar trebui să fie una de divertisment, dar nu se poate cu românul, întotdeauna atât de perfect. Trebuie să jignească, să critice, să arunce cu rahat, să își exprime neapărat refulările și răutatea prin comentarii. Relaxați-vă, fraților și bucurați-vă de emisiune!”, a comentat o urmăritoare.

„Un cuplu echilibrat, sunt fairplay; Elwira, ce femeie frumoasă și blândă! Este și fairplay și competitivă. Își merită premiile! Este splendidă!; Ce familie frumoasă!”, au fost doar câteva dintre comentariile pozitive la adresa perechii.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Mihai Petre, despre experiența Asia Express: „Trăiești într-o zi cât alții în 10”

Legătura dintre Mihai Petre și soția lui Mihai Morar

Cel mai ciudat loc în care Mihai și Elwira Petre au făcut dragoste

Mihai și Elwira s-au cunoscut prin intermediul pasiunii lor, dansul. „Povestea pe scurt sună cam așa: eu român, ea poloneză. Ne-am întâlnit pe un teritoriu neutru – în Republica Moldova. Am dat o probă de dans. Așa ne-am cunoscut”, declara Mihai Petre în februarie 2018, pentru A List.

„Eu rămăsesem fără parteneră de dans, pentru că se accidentase, iar un prieten mi-a zis că știe o fată din Polonia care este în aceeași situație ca mine. Așa că ne-am întâlnit la mijloc, în Republica Moldova. Acolo am dansat 2-3 zile împreună, după care fiecare a plecat la el acasă. Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc. După câteva luni de dans, am devenit și parteneri de cuplu”, a încheiat atunci.

Într-un alt interviu, Mihai a dezvăluit care crede el că este secretul relației sale de lungă durată cu Elwira. „Cred că respectul este foarte important, să înțelegi că nu întotdeauna realitatea ta este realitatea aplicabilă tuturor, ci un adevăr propriu”, a spus pentru Libertatea.

„Contează să înțelegi că există diferențe, că fiecare simte lucrurile într-un anumit mod. Și dragostea, evident. Eu nu simt că am devenit un cuplu cu o rutină, cu un program deja clar stabilit. Reușim să ne surprindem reciproc în fiecare zi. Lucrăm împreună, avem spațiu pentru familie, spațiu pentru noi doi”, a continuat.

Este important ca viața să nu fie liniară, monotonă, ci să găsești echilibru între timpul pentru tine, pentru pasiunile tale și pentru familie. Dinamica unei relații este foarte complexă. Dacă ai echilibru și respect, lucrurile merg”, a încheiat. Tot atunci, întrebat dacă el și Elwira au în plan să-și mărească familia, Mihai Petre a adăugat: „Nu facem astfel de planuri, așa că voi spune – ce va fi, va fi!”.

Foto: Instagram

Ultima modificare octombrie 12, 2021 5:27 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale