Mihai Leu, primele declarații după ce a ajuns de urgență la Fundeni. „Șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0!” Ce i s-a întâmplat într-un spital privat din București

.

Mihai Leu (55 de ani) a fost zilele trecute transferat la Spitalul Fundeni, din București, după ce starea sa de sănătate s-a agravat în ultima perioadă. Fostul campion de box și pilot de raliuri era internat într-o clinică privată și a suferit acolo unele complicații.

Mihai Leu, primele declarații despre starea sa, după ce a ajuns de urgență la Fundeni

Mihai Leu a făcut primele declarații după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost transferat de urgență, în stare gravă la Fundeni. Fostul mare sportiv a explicat pe rețelele de socializare că avut probleme în urma unei intervenții de schimbare a unui stent la rinichi, în timp ce se afla într-o clinică privată. Mihai Leu spune că starea sa s-a agravat atât de tare încât ajunsese în situația în care „șansele de supraviețuire erau aproape 0”.

„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0.

Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu” – este mesajul transmis se fostul pugilist pe contul personal de Instagram.

Fostul mare pugilist a fost operat la Fundeni pentru înlocuirea stentului de la rinichi, iar acum se simte bine.

„Sunt bine, o să mai fiu câteva zile sub supraveghere și aștept cu optimism Sărbătorile. Echipa medicală a fost extraordinară, mi-a salvat viața. Nu mă așteptam să trec prin așa ceva în ultima lună, am avut mare noroc că am găsit doctorii potriviți în locurile potrivite” – a declarat Mihai Leu, de pe patul de spital, pentru Libertatea.

Citeşte şi: Mihai Leu, cucerit de soție cu un mesaj de suflet: „Iubirea noastră crește și strălucește tot mai puternic”

Citeşte şi: Mihai Leu, dezvăluiri despre lupta cu cancerul și relația cu soția: „Mi-a fost destul de greu, din punct de vedere psihic”

Citeşte şi: Cine este soția lui Mihai Leu. Fostul campion mondial la box este căsătorit de peste 30 de ani cu o italiancă

Mihai Leu, diagnosticat cu cancer în urmă cu 10 ani

Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer de colon în 2014. De atunci a trecut prin trei operații, cea mai recentă fiind efectuată în primăvara acestui an. Din păcate și atunci au apărut unele complicații, dar starea sa a fost stabilizată.

„A fost operat cu succes în urmă cu aproximativ două luni, și după aceea a făcut episoade subocluzive. De fiecare dată s-a rezolvat cu tratament conservator. Sper ca și de data aceasta să se rezolve tot cu tratament conservator, să nu mai fie nevoie de o intervenție. pentru că aici este ghinion.

Pacientul poate să aibă anumite episoade, dar poate să nu le aibă. Este imprevizibilă evoluția acestui sindrom aderențial. Deocamdată, evoluția este bună și sperăm să rezolvăm cu tratament conservator până la capăt” – a declarat la momentul respectiv medicul Irinel Popescu.

Tot atunci, medicul a vorbit în detaliu despre starea fostului mare sportiv, precizând că este „rezonabilă”.

”În momentul de față starea de sănătate a lui Mihai Leu este bună, este rezonabilă. A fost transferat, din nou, pentru un episod subocluziv. Mihai a vorbit de multe ori despre boala lui în public. Deși unele date ar putea fi considerate confidențiale, se știe că acum 10 ani a avut acest ghinion să facă un cancer de rect, iar de 10 ani încercăm să îi rezolvăm starea de sănătate.

În mare măsură, boala de fond poate fi controlată. În schimb, pentru că a fost rău operat de câteva ori pentru că a făcut diverse recidive, a făcut ceea ce se cheamă un sindrom aderențial. În abdomen au apărut aderențe post operatorii, acele pense care pot să creeze obstrucție, să împiedice tractul intestinal”, a mai declarat medicul Irinel Popescu pentru Antena Stars.

Foto – Instagram / Hepta

Ultima modificare decembrie 10, 2024 1:36 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale