Binili a învins, astfel că-l ascultăm din nou pe Mihai Dobrovolschi (42 de ani) la „Guerrilla de Dimineață“, Radio Guerrilla. Același „tonic, surprinzător, destul de infatuat și îngâmfat la suprafață“… Citește un interviu cu unul dintre cei mai îndrăgiți rebeli de la radio. (Foto: Dumitru Angelescu/UNICA)
De agitație productivă. Știu că ar fi de preferat un calm la fel de productiv, dar, într-un fel, mă bucur și eu că proiectul nostru a demarat, că avem lucruri de făcut, idei de aplicat. E ca un fel de celebrare.
Cum a fost reîntoarcerea la Guerrilla?
De fapt, Guerrilla s-a reîntors la noi, cei care am născut-o și am îngrijit-o. Noi nu am părăsit-o niciodată. Și, ca să-ți răspund la întrebare, reuniunea a fost extrem de emoționantă pentru mine, dar doar pentru câteva minute, vreo 30, când, la aflarea veștii că licențele ne-au fost acordate, am stat în mașină și nu am putut să mă mișc. Apoi a început treaba.
Am învățat că nu totul depinde de mine. Că, dacă viața va vrea, pot ajunge în stradă sau într-un destin modest. Și asta m-a făcut să înțeleg că oamenii nu se judecă după job, mașină, bani sau casă. Eu eram același om și fără ele, poate chiar mai fericit, într-un fel. Vezi, sună pretențios și, evident că știam, teoretic, lucrurile astea, dar eu de la 18 ani am muncit și am avut mereu bani. Nu o lua ca pe o laudă, pur și simplu nu știam ce înseamnă să ai probleme cu banii, îi consideram meritați. Acum știu, banii când sunt, când nu, eu sunt același, tu la fel.
Ce ți-a lipsit cel mai mult în acești trei ani, fără Radio Guerrilla?
Siguranța zilei de mâine. Predictibilitatea minimă a vieții, să poți să-ți planifici un city-break. Siguranța că nu se supără un director și te dă afară, siguranța că cei care fac produsul sunt cei care îl înțeleg.
Ce culoare au diminețile tale?
Acum, vara, când mă trezesc, dimineața e aurie. Munca e pastelată. După aceea, ori iar muncă, ori cerul albastru.
Care sunt principiile tale de realizator de radio?
Politețea e un lux pe care mi-l permit. Pot vorbi despre orice, dar nu înseamnă că ascultătorilor le place. Sunt dator ascultătorilor cu o bucurie pe zi. Programul radio e făcut din emoții și informații. Nu sunt cel mai deștept om din lume, dar mi-am meritat prin muncă locul la microfon. Iubesc ascultătorii, dar nu trebuie să fiu bun cu
toți. Unii au nevoie de altceva. Radioul e pieptul minților noastre. E cutia de rezonanță a gândurilor.
Cum s-au format ele în timp?
Am cu mult peste zece mii de ore de emisie. Îți dai seama câte greșeli am făcut?
Dacă te-ai asculta tu, pe tine însuți, la radio, prima impresie ar fi că…
O mai fac din când în când. Am o impresie bună. Sunt tonic, surprinzător, destul de infatuat și îngâmfat la suprafață, poate sumbru în adânc, inteligent, un pic delăsător.
Lucrurile care-ți fac o dimineață bună?
Nu te supăra pe mine, dar o dimineață bună de tot e cea în care nu mă trezesc decât după zece.
Ce-ți place ție să asculți la radio?
Ascult Chris Moyles, Stern și Guerrilla. Și, recunosc, concurența, pentru că e concurență.
Îi invidiezi pe bărbații care…
Nu invidiez pe nimeni, pe cât pot să controlez asta conștient. Am un destin plin, nu aș vrea altul.
Femeile n-ar trebui niciodată să…
… se considere vreodată inferioare bărbaților. Dimpotrivă.
Ți-ai propus ca, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, să…
… scriu o carte, să fac un film, să scot un album. Întotdeauna te scot din sărite…