Mihai Bendeac are un frate care îi seamănă perfect. Andrei a împlinit 23 de ani: „Respiră pentru asta”

.

Are doi băieți și e mândră tare de ei! Emilia Bendeac și-a sărbătorit, ieri, fiul mai mic. Andrei Bendeac a împlinit 23 de ani. Dacă celebrul său frate, Mihai Bendeac (40 de ani), a ales o carieră artistică, Andrei face parte din staff-ul clubului Dinamo.

Cunoscut de dinamoviști drept Bendy, el a gestionat canalele de comunicare ale clubului, pro-bono, încă din iarnă, când clubul se afla în Liga a II-a, acum face parte oficial din “lot”.

Emilia Bendeac vrea să scrie o carte cu Andrei Bendeac

Și-a deschis un cabinet de psihologie, asta după ce și-a definitivat studiile în domeniu, acum i-ar plăcea să aibă ocazia să scrie o carte cu fiul său, Andrei Bendeac, așa cum a făcut și cu Mihai Bendeac.

“Pe el pot să spun că l-am crescut pe scaunul din dreapta al mășinii, mergea cu mine cam peste tot. Pentru că a învățat foarte devreme să citească, iar eu aveam mereu liste interminabile cu probleme de rezolvat, el mă ajuta și îmi citea unde trebuie să mergem în fiecare zi.

Poate că o să scriu și cu el într-o zi o carte, pentru că noi doi avem multe de povestit și o legătură sentimentală pe care numai o mamă și fiul ei știu să o prețuiască. Astăzi bărbatul din imagine împlinește 23 de ani.

Să ne trăiești sănătos Andrei Bendeac La mulți ani! Te iubește muca”, a mărturisit, pe o rețea de socializare, Emilia Bendeac.

Citeşte și: Femeile celebre din viața lui Mihai Bendeac. Ce relații incendiare a avut până la 40 de ani

Mihai Bendeac: „Frate-meu gândește, există, respiră pentru asta”

Mihai Bendeac se declară încântat de noua poziție pe care fratele său, care îi seamănă foarte mult, o ocupă în cadrul clubului Dinamo. “Dacă expresia “câine până la moarte” ar avea o imagine, asta ar fi. Frate-meu gândește, există, respiră pentru asta. E o patimă pe care doar Dostoievski ar putea s-o descrie îndeajuns de bine. Te iubesc, Andrei! Urmează-ți pasiunea!”, a fost mesajul de susținere pe care Bendeac l-a avut pentru fratele său.

“Cu emoțiile din sala de teatru m-am descurcat până acum, să văd cum o să fie în galerie, dar eu am experimentat multe chestii noi în viața mea”, a adăugat Emilia Bendeac.

Citeşte și: Mama lui Mihai Bendeac și-a luat atestat și își deschide cabinet de psihologie. „Mă îngrijorează gradul tău de empatie”

Citeşte și: Mihai Bendeac împlinește 40 de ani. Mesajul emoționant transmis de mama actorului

Citeşte și: Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea, momente de coșmar la plecarea din America

Emilia Bendeac și Dănuț Bendeac, o iubire de-o viață

Părinții lui Mihai și Andrei Bendeac s-au îndrăgostit la prima vedere și au rămas o viață împreună. “Mi-am amintit prima întâlnire cu tine, sunt mulţi ani de atunci. Eram foarte tineri, a fost dragoste la prima vedere, tu ai cam întârziat, dar a fost un câştig pentru mine că te-am aşteptat”, spunea Emilia Bendeac despre relația cu soțul său, Dănuț Bendeac.

Citeşte și: Ce spune Florin Zamfirescu despre divorțul fiului său, Vlad Zamfirescu: „Mihaela, fosta soție, nu are nicio vină”

Emilia Bendeac: „Mă recunoaşte lumea pe stradă”

Emilia Bendeac a recunoscut că celebritatea fiului ei, Mihai Bendeac, și aparițiile la TV au făcut-o să devină cunoscută.

“Trebuie să vă spun ceva, de când am apărut la TV şi sunt ,,vedetă”, mă recunoaşte lumea pe stradă şi au început comercianţii să îmi ofere produse gratuite în piaţă:un kg de cartofi, doi, trei morcovi, dar eu fată educată refuz’’, povestea ea pe Facebook.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton