Mihai Albu, primele declaraţii despre starea de sănătate, după ce a aflat că are cancer: „Am credinţă”

.

Mihai Albu a oferit primele declaraţii despre starea sa de sănătate, după ce a anunţat în mediul online că a fost diagnosticat cu cancer. Designerul a dezvăluit cum se simte, după ce a trecut deja printr-o intervenţie de extirpare a prostatei, dar şi ce mai urmează să facă în tratamentul împotriva bolii.

Primele declaraţii ale lui Mihai Albu, după ce a anunţat că are cancer

Mihai Albu a intrat în direct în emisiunea „Xtra Night Show”, unde a făcut primele declaraţii despre care este starea sa actuală de sănătate şi ce paşi trebuie să urmeze în lupta cu cancerul. Celebrul designer a dezvăluit că intervenţia chirurgicală de extirpare a prostatei a avut loc în urmă cu trei săptămâni, iar peste alte trei săptămâni i se va mai face un set de analize pentru a afla dacă trebuie să facă sau nu chimioterapie.

Fostul soţ al Iuliei Albu a măturisit că ganglionii au fost curaţi la examinare, astfel că se încrede că boala nu va evolua în niciun fel.

”Acum aproape trei săptămâni am suferit intervenția chirurgicală și după șase săptămâni de la intervenție se vor mai face niște analize, care dacă vor ieși foarte modificate, va trebui să urmez și un tratament oncologic. Deocamdată am credință și sper să nu fi proliferat vreo celulă care să fi pornit în altă parte. Ganglionii au fost curați. Am speranță că nu îmi este corpul invadat de celule canceroase”, a declarat Mihai Albu, la Xtra Night Show, potrivit Spynews.ro.

Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer

În urmă cu puţin timp, Mihai Albu (61 de ani), anunţa pe contul său de socializare că a fost diagnosticat cu cancer la prostată. Celebrul designer a dezvăluit că a fost supus deja unei intervenţii chirurgicale, afându-se în convalescenţă şi fiind monitorizat constant de medici, menţionând şi că a aflat de boală, în urma unui control de rutină care a prezentat rezultate modificate.

„În urma unui control de rutină cu rezultate modificate, rezultate ce au condus ulterior la investigații imagistice și de laborator specifice, am fost diagnosticat cu cancer (adenocarcinom- formă malignă) de prostată. A urmat o operație de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali. Încă mă aflu in perioada de convalescență permanent monitorizat de echipa chirurgicală , iar progresele se văd de la o zi la alta. Este extrem de important să nu ignorați evaluările medicale periodice pentru că vă pot salva viața. Voi lăsa timpul să-mi vindece rănile, chiar mă așteaptă multe creații spectaculoase ”, a transmis Mihai Albu pe Facebook.

Reacţia Iuliei Albu, după ce a aflat că Mihai Albu are cancer

Iulia Albu a aflat de la fiica sa, Micaela, că fostul soţ, Mihai Albu, suferă de cancer. Chiar dacă ştia că tatăl fiicei sale a suferit o intervenţie chirurgicală în urmă cu trei săptămâni, nu cunoştea mai multe detalii referitoare la diagnostic. Informaţia s-a concretizat în momentul în care Mihai Albu a anunţat-o pe fiica sa că are cancer.

Fosta concurentă de la America Express a declarat pentru cancan.ro că atât ea, cât şi fiica sa sunt foarte afectate de vestea bolii lui Mihai Albu, mai ales că cea mică este clasa a opta, iar anul acesta va trebui să susţină examenul de Evaluare Naţională.

Sursa foto: Facebook şi Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton