Mihai Albu, unul dintre cei mai mari și mai cunoscuți designeri din România, a mărturisit că suferă de depresie. Fostul soț al Iuliei Albu spune că se deprimă foarte ușor, însă reușește să își revină destul de repede.
Invitat în podcastul „Ameritat” realizat de Nasrin Ameri, celebrul designer de pantofi a vorbit despre relația pe care o are cu fiica sa, Mikaela, despre relația pe care o are cu partenera lui de viață și a explicat de ce nu mai vrea să vorbească în spațiul public despre fosta lui soție.
Mihai Albu a mărturisit că suferă de depresie
Mihai Albu a fost însurat timp de 9 ani cu Iulia Albu și au împreună o fetiță, Mikaela, în vârstă de 14 ani. După divorț, fata a rămas cu Iulia, astfel că, potrivit lui Mihai Albu, relația lor nu este atât de profundă pe cât și-ar dori el.
„Orice chestie care nu-mi iese, mă deprimă rău. Sunt un tip care pune la suflet foarte ușor, orice. Și mă deprimă anumite chestii. Mă remontez destul de repede. Nu iau medicamente de niciun fel. Poate ar trebui, nu știu. Nu sunt nici de dus la psiholog sau psihiatru”, a explicat designerul.
Acesta a precizat că ceea ce îl ajută să își revină, după o perioadă de depresie, sunt realizările.
Mihai Albu a povestit că este foarte fericit alături de femeia care îi este alături de mai bine de un an. Mai mult, el spune că aceasta l-a ajutat să o îngrijească pe mama lui, înainte ca aceasta să înceteze din viață.
„Am intrat într-o relație în care sunt foarte încântat. Sunt încântat în momentul ăsta că a cunoscut-o și mama mea. S-au plăcut. Este ceva de scoate din depresie. Dragostea”, a afirmat designerul.
El spune că eșecul pe care l-a suferit în viața amoroasă nu l-a făcut să nu mai creadă în iubire. Mai mult, Mihai Albu a precizat că nu exclude posibilitatea de a se însura din nou.
„Nu sunt lecuit de iubire. Din contră. Ne-am mutat împreună, e totul ok, merge totul bine. E chiar o persoană remarcabilă din toate punctele de vedere. S-a împlinit mai bine de un an decând suntem împreună”, a dezvăluit el.
Mihai Albu a povestit că are o relație bună cu fiica sa, însă refuză să mai vorbească despre fosta lui soție, Iulia Albu. Totul, la insistanțele adolescentei.
„I-am promis fetiței mele că nu mai vorbesc despre mama ei deloc. Mi-a cerut lucrul ăsta”, a explicat el.
Pe de altă parte, Mihai Albu a mărturisit că nu o vede pe Mikaela atât de mult cât și-ar dori, iar acest lucru se datorează și programului încărcat pe care fata îl are în ultima perioadă.
„E ok, vorbim la telefon. De curând a făcut 14 ani, o să aibă buletin. Acum are și ea program, are meditații, are școală, are îndatoriri, nu e ca până nu demult când putea oricând să vină. O înțeleg că vine mai rar”, a spus fostul soț al Iuliei Albu.
Totodată, Mihai Albu a explicat că, din cauza divorțului și a neînțelegerilor cu Iulia Albu, a pierdut momente importante din viața fiicei sale.
„S-au pierdut ani importantți. Cred că se întâmplă oriune. În momentul în care părinții se despart, cel la care nu locuiește, pierde din legături”, a precizat designerul.
De asemenea, Mihai Albu a dezvăluit că mama lui și-ar fi dorit să poată petrece mai mult timp cu nepoata ei.
„Și-ar fi dorit să o vadă pe nepoțica ei mai des, pe Mikaela. Nu s-a putut că așa e situația. Mama a crescut-o pe Mikaela, primii ani. Erau foarte atașate una de cealaltă și țineau legătura. Dar vizitele au fost rare”, a subliniat el.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mihai Albu