Mihaela Rădulescu (44 de ani) şi Dani Oţil (33 de ani) se pregătesc, în mare secret, după 4 ani de amor, să avanseze relaţia la alt nivel. Apropiaţii lor ne-au dezvăluit că, în curând, cei doi îşi vor oficializa legătura departe de ochii curioşilor, după modelul eternei rivale a Mihaelei, Andreea Marin, care i-a jurat credinţă lui Ştefan Bănică jr în SUA, în urmă cu 7 ani.
„Zânei” nu i-a fost de bun augur „Pământul Făgăduinţei”, întrucât anul acesta a anunţat divorţul, însă viitorii însurăţei nu se tem de un final identic.
Mihaela a susţinut adesea că nu mai vrea să se recăsătorească, mai ales că s-a fript până acum de trei ori, însă, după o atentă evaluare a relaţiei sale cu Dani Oţil, care o idolatrizează ca pe o zeiţă, se vede treaba că şi-a schimbat radical gândurile. Săptămâna trecută, cei doi îndrăgostiţi au fost surprinşi de fotoreporterii ziarului Libertatea ieşind din mallul din Băneasa cu mai multe pungi doldora de produse casnice, pentru noul apartament al lui Dani, situat într-un cartier rezidenţial din nordul Capitalei, semn că s-au mutat împreună.
Iar acum circulă tot mai des zvonul că intenţionează să se şi căsătorească, pentru a nu mai trăi „în păcat”, cum zic babele. Cununia civilă ar urma să aibă loc curând, în America, însă nici unul dintre ei nu doreşte să vorbească despre planul lor, pe care îl ţin secret.