Mihaela Rădulescu a fost mulți ani în lumina reflectoarelor și a împărtășit cu fanii multe momente importante din viața ei, însă a anunțat că a luat o decizie cu privire la rețelele de socializare.
Mihaela Rădulescu (53 de ani), una dintre cele mai îndrăgite vedete din România, le-a transmis urmăritorilor săi din mediul online că a hotărât să fie cât mai discretă cu viața ei personală și să nu mai împărtășească tot ce face. Aceasta a explicat și motivele care stau în spatele deciziei sale.
Anunțul făcut de Mihaela Rădulescu pe rețelele de socializare: „Mai bine mai târziu decât niciodată”
A trecut ceva timp de când am început să învăț o limbă nouă – se numește intimitate. Da, după atâția ani ca persoană publică să învăț cum să păstrez lucrurile pentru mine, cum să construiesc în tăcere, cum să nu explic totul străinilor… ei bine, asta a fost o provocare.
Intimitatea pe Instagram ar putea suna ca un oximoron, dar este posibilă, cumva. Cu cât vorbesc mai puțin despre mine în public cu atât mă simt mai liberă, inspirată și încrezătoare, a transmis ea.
„Voi acorda întotdeauna prioritate respectului de sine”
Diva de la Monaco le-a mai spus fanilor săi că nu părerile străinilor de pe rețelele de socializare ar trebui să conteze, ci ceea ce cred cei care te cunosc cu adevărat.
Întotdeauna am avut superputerea mea de a ști să-mi trăiesc viața, dar acum, să nu împărtășesc totul, mă face mai fericită ca niciodată. Deci, îmi cer scuze că nu sunt un instagramer normal, cu postările acelea zilnice despre tot programul meu, dar nu ne luptăm cu toții să fim noi înșine?
Da, asta sunt eu acum. Sunt mândră de mine. Voi acorda întotdeauna prioritate respectului de sine. Orice femeie ar trebui să știe cât de mult valorează, dar nu după spusele străinilor de pe internet, ci a oamenilor de lângă tine, singurii care înțeleg cine ești, cine ai devenit și încotro te îndrepți. Reguli de confidențialitate… mai bine mai târziu decât niciodată, a adăugat vedeta.