Mihaela Bilic a început în urmă cu ceva timp să contruiască o casă din lemn în pădure, aproape de locul în care a copilărit, la bunici. Medicul nutriționist și-a ținut la curent fanii cu evoluția construcției căsuței sale, iar acum se pare că a și terminat-o și deja locuiește acolo.
Mihaela Bilic a decis să lase în urmă agitația și căldura de la oraș și să se refugieze într-o căsuță din pădure, pe care a început să o construiască în urmă cu câteva luni. Medicul nutriționist este încântată de căsuța din lemn de pe Valea Prahovei, în care își petrecere serile călduroase de vară.
„Avantajul când stai la pădure? E răcoare chiar și în luna lui cuptor”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook, unde a împărtășit cu urmăritorii ei câteva imagini cu căsuța din pădure.
Aceasta a ales să facă câteva fotografii noaptea, când căsuța este luminată. Medicul nutriționist a ales să pună un șir de becuri și în afara casei pentru a ilumina și mica terasă din aer liber pe care și-a construit-o.
Internauții au lăudat-o pe Mihaela Bilic pentru inițiativa ei de a-și construi o cabană modestă în pădure.
„Simplu, modest, natură, aer curat, liniște, e suficient”, „Colț de rai”, „Asta ne arată cât de puțin avem nevoie ca să fim fericți”, „Căsuța din povești”, „Cât este de frumos”, „Ce căsuță minunată aveți”, sunt câteva din mesajele lăsate de admiratorii medicului nutriționist.
De ce a ales medicul nutriționist să-și construiască o casă pe Valea Prahovei
În primăvară, Mihaela Bilic (54 de ani) anunța în mediul online că își construiește o cabană în sânul naturii, pe Valea Prahovei, unde deține o bucată de pământ.
„Întotdeauna am iubit pădurea. Așa că m-am întors pe Valea Prahovei, unde am copilărit, și am o bucățică de teren, cu pădurea în spate. Iar casa, ce ziceți de ea?! Mai rustică de atât nu se poate. N-am gaze, n-am curent, n-am apă, însă îmi place mult! Și am ferestrele și ușa de la casa bătrânească a lui mamaie. Iar aici, mi-am luat și un cățeluș și o pisică. E prea frumos”, a transmis Mihaela Bilic, care s-a născut în Câmpina.
În urmă cu câteva săptămâni, aceasta anunța că a îmbrăcat acoperișul cu bețe de salcie.
„Noutăți de la cabană. Ca să nu o mai bată soarele și ploaia, prispa mea a primit un “cozoroc”! iar bețele de salcie or fi ele pentru gard, dar eu le-am pus pe acoperiș. A ieșit minunaaaat!!!”, spunea atunci Mihaela Bilic, care acum se bucură de seri mai răcoroase în căsuța ei.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu căsuța din pădure a Mihaelei Bilic