Mihaela Bilic a spus care este cina ideală pentru a slăbi: „Masa de seară are dublu rol!”

.

Mihaela Bilic a vorbit în mediul online despre cina ideală. Nutriționista a explicat câteva principii de bază după care este bine să ne ghidăm când decidem ce urmează să punem în farfurie pentru ultima masa a zilei.

Există de mult timp o preconcepție cum că masa de seară ar fi inamicul numărul 1 al siluetei și că pentru a slăbi, este recomandat să renunțăm complet la această masă. Mihaela Bilic spune că nu este nevoie să renunțăm complet la cină, ci trebuie doar să acordăm mai multă atenția la ceea ce punem în farfurii.

„Masa de seară are dublu rol”

“Avem voie să mâncăm după ora 6:00 seara? Ani la rând nutriționiștii ne-au creat senzația că masa de seară este periculoasă pentru siluetă. Când de fapt la finalul zilei avem nevoie de un moment de relaxare, pe lângă refacerea rezervelor de energie. Putem spune că masa de seară are dublu rol, să ne hrănească și să ne dea o stare de bine.

Citeşte şi: Mihaela Bilic: „Dieta vegetariană grăbește instalarea menopauzei cu aproape doi ani”

Ce reguli trebuie să respectăm pentru o cină perfectă? Depinde de obiectivele pe care le avem și de ora la care ne culcăm. Țineți cont că metabolismul încetinește spre seară, însă chiar și în timpul nopții organismul consumă calorii pentru funcțiile de bază. Meniul diferă dacă vrem să slăbim, să avem o digestie ușoară sau un somn odihnitor. În cazul copiilor sau sportivilor alegerile vor fi diferite.” – a transmis Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

Cum arată farfuria ideală

Medicul nutriționist a explicat apoi cum ar trebui să arate farfuria pentru masa de seară. Aceasta trebuie să conțină proteine, carbohidrați și legume. Celor care își doresc să slăbească, Mihaela Bilic le recomandă să renunțe la făinoase (carbohidrați), dar și la carnea grasă sau la uleiul din salate.

“În cazul unui meniu echilibrat farfuria ideală va fi împărțită astfel: 1/3 proteine (carne pește ouă sau brânză); 1/3 făinoase (cartofi paste orez pâine) sau leguminoase boabe (fasole mazăre linte). Ultima treime va fi reprezentată de legume proaspete sau gătite, cu cat mai colorate și mai diferite cu atât mai bine.

Citeşte şi: Mihaela Bilic demontează miturile alimentare: „Fac parte din categoria legende urbane”

Dacă vrem să slăbim menținem în farfurie proteinele și legumele, însă renunțăm la făinoase. Un castron mare de salată asortată cu o bucată de carne sau pește la grătar sunt cel mai bun exemplu pentru o cină de slăbit. Atenție și la aportul de grăsimi, fiecare gram are 9 cal, deci fiți zgârciți cu uleiul din salată și alegeți carnea mai puțin împănată.” – a adăugat Bilic.

„Evitați prăjelile, tocăturile și alimentele care fermentează”

Pentru un somn odihnitor, nutriționista recomandă consumul brânzei la masa de seară și a preparatelor cât mai ușoare.

“Dacă vrem să dormim bine o porție de paste cu brânză e alegerea corectă. Supa cremă sau tocănițele cu legume sunt ușor de digerat. Evitați prăjelile, tocăturile și alimentele care fermentează (broccoli, varză, fasole). La capitolul desert orezul cu lapte și bananele au efect de liniștire.”

Citeşte şi: Mihaela Bilic: Mestecatul îndelung ne ajută să slăbim. Un expert în nutriție american a încercat metoda și a dat jos 20 kg

Farfuria pentru masa de seara trebuie sp arate diferit pentru copii sportivi, mai spune Bilic.

“Pentru copii și sportivi împărțirea farfuriei se schimbă: produsele făinoase vor ocupa jumătate din suprafață, iar proteinele și legumele câte un sfert. Amidonul din făinoase reface rezervele de glicogen din ficat și mușchi, iar activitatea fizică de peste zi nu afectează rezervele organismului.”

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton