Michelle Pfeiffer, în vârstă de 61 de ani, a dezvăluit că a fost hărțuită sexual pe când avea doar 20 de ani.
Celebra actriță americană a făcut dezvăluirea într-un interviu pentru The Sunday Times.
Deși nu a dat detalii despre incident și a refuzat să spună cine este cel care a hărțuit-o, Michelle a spus doar că este vorba de o persoană influentă la Hollywood.
„Este ca un orice incident, nu am de când să împărtășesc detalii, dar privesc înapoi și mă îngrozesc. M-am simțit cu adevărat inconfortabil și a fost nepotrivit”, a afirmat Pfeiffer.
„Aveam 20 de ani și a venit din partea unei persoane influente la Hollywood”, a precizat actrița, citată de People.
„La început m-am gândit, „Păi, eu nu am trecut prin așa ceva”, dar cu timpul mi-a dat seama, ”de fapt, s-a întâmplat o dată””, a recunoscut ea.
„Este un proces prin care treci: negare, autoînvinuire – nu ar fi trebuit să port rochia aceea, ar fi trebuit să știu. Analizezi incidentul și te gândești: Wow, eram un copil. Au existat mai multe situații care nu au fost bune”, a povestit Pfeiffer.
Cu toate că nu a vrut să dea mai multe detalii, actrița a afirmat că ar putea să îi scrie bărbatului care a hărțuit-o dacă acesta mai trăiește.