Potrivit unei asistente citate de un ziar francez, fostul campion de Formula 1 se simte mai bine și este conștient.
„Da, se află în îngrijirea mea. Și vă pot asigura că este conștient”, a declarat asistenta.
În prezent, Schumacher se află la spitalul Georges Pompidou din capitala franceză, unde primește transfuzii pentru reducerea inflamării celulelor stem.
Echipa pilotului a refuzat să comenteze informațiile, iar spitalul refuză să facă vreo declarație oficială, privind starea de sănătate a acestuia scrie The Mirror.
Se pare că Michael Schumacher a fost întâmpinat la spital de profesorul Philippe Menasche, un chirurg francez, cunoscut pentru primul transplant de celule embrionice din lume la un pacient aflat în insuficiență cardiacă, în anul 2014.
Fostul pilot nu a mai fost văzut din decembrie 2013, când a suferit un accident în timp ce se afla la schi, în Alpii francezi. În tot acest timp, el s-a aflat sub îngrijire medicală, în casa sa din Lausanne, Elveția.