Michael Jackson se bucură de succes în continuare

.

La doar o zi de la premiera din Los Angeles, documentarul „This Is It” a înregistrat încasări de peste 2,2 milioane de euro doar în Statele Unite. Ce mândru ar fi Michael!
Peste 150.000 de fani din întreaga lume au luat cu asalt cinematografele în care a rulat pentru prima dată pelicula cu ultimele repetiţii ale megastarului. 

Documentarul este, de fapt, un montaj realizat dintr-un total de 80 de ore de înregistrări video filmate în timpul repetiţiilor pentru seria de 50 de concerte pe care Michael urma să le suţină în Londra.

Materialul prezintă, pe lângă secvenţe în care starul repetă coregrafia unor piese celebre, şi mărturii ale dansatorilor care vorbesc despre colaborarea lor cu marele cântăreţ.

Lansarea avanpremierei oficiale a documentarului a avut loc la Teatrul Nokia din Los Angeles marţi seara, iar premiera internaţională s-a desfăşurat simultan pe 28 octombrie în 15 oraşe din întrega lume, pecum Londra, Berlin, Rio de Janeiro, Seul sau Johannesburg.

Cum era de aşteptat, alături de mama lui Michael şi fraţii megastarului, la evenimentul din L.A. s-au aflat  şi numeroase celebrităţi printre care îi şi Jennifer Lopez, Will Smith, Katy Perry, Paris Hilton, Anne Heche, Paula Abdul sau Jennifer Love Hewitt.

Şi în România premiera a avut loc pe 28 octombrie, documentarul fiind difuzat în momentul de faţă în 11 cinematografe din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea, Piteşti şi Bacău.

Un adevărat omagiu adus lui Michael, „This Is It” a înregistrat deja încasări de peste 2, 2 milioane de euro doar pentru spectacolele de pe teritoriul Statelor Unite.

Această sumă vine să susţină şi mai mult clasamentul realizat de celebra revistă Forbes, conform căruia prin câştigurile realizate postmortem până în momentul de faţă Michael (90 milioane de dolari) îl surclasează pe Elvis (55 de milioane), ocupând totodată poziţia a treia în clasamentul general, dupa Yves Saint Laurent – (350 milioane).

    
Vedete din Romania Vedete internationale