Cel mai iubit fotbalist al Argetinei continuă să facă furori și după ce Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar a ajuns la final. Sportivul și-a dorit atât de tare acest titlu încât, în prima noapte după ce l-a primit, Messi a dormit cu trofeul.
Milioane de aprecieri a reușit fotbalistul Argentinei să strângă la fotografiile pe care le-a postat pe Instagram. Fotbalistul apare în pijamale, în timp ce se relaxează, ținând în brațe trofeul la care a visat de ani buni
Messi și-a lăsat iubita și a dormit cu trofeul de la Mondiale
Argentina este, începând de duminică seara, noua campioană mondială a fotbalului. Într-un meci de excepție jucat împotriva Franței, naționala lui Messi a reușit la loviturile de departajare să își adjudece victoria.
Pe 18 decembrie, Argentina a întâlnit pe stadionul din Qatar echipa Franței. Partida a ajuns până în prelungiri, acolo unde s-a încheiat cu scor egal de 3-3. Loviturile de departajare au făcut însă diferența. Argentinienii au câștigat în fața francezilor cu 4-2
O victoria la care fotbalistul visa de multă vreme. Trofeul de la Cupa Mondială era unul la care Messi râvnea de multă vreme și pe care și l-a dorit cu tot dinadinsul să îl obțină
Fericit că a reușit să obțină ceea ce și-a propus, fotbalistul a îmbrățișat atât de tare cupa încât nu i-a mai dat drumul. Ba mai mult, Messi a înlocuit-o pe iubita lui și a dormit cu trofeul din Qatar.
Fotbalistul Argentinei, poveste de iubire cu Antonella Roccuzzo
În plan personal, jucătorul celor de la PSG trăiește o poveste de dragoste absolut superbă cu cea care, acum, îi este soție, Antonella Roccuzzo.
Aceasta, alături de cei trei copii ai cuplului, Thiago, Ciro, Mateo și alți membrii ai familiei, l-au susținut din tribune pe argentinian pe tot parcursul Cupei Mondiale din Qatar.
Cei doi s-au cunoscut cu multă vreme înainte să formeze un cuplu. Povestea lor de dragoste este cu atât mai impresionantă și asta pentru că au trecut prin foarte multe împreună.
Foto: Instagram
Ultima modificare decembrie 20, 2022 6:25 pm