Mesajul Ancăi Serea la șase ani de căsnicie cu Adi Sînă: „Nu este un basm, este o opțiune”

.

Anca Serea (40 de ani) și Adi Sînă (43 de ani) au aniversat pe 8 noiembrie șase ani de când s-au căsătorit.

Cei doi au o familie frumoasă și numeroasă formată din șase copii: Noah, 8 ani; Ava, 6 ani; Moise, 4 ani și Leah, 2 ani și alți doi din fosta căsnicie a Ancăi cu omul de afaceri Filip Poplingher – David, 19 ani și Sara, 13 ani.

Cu prilejul aniversării a șase ani de la momentul când și-au legat destinele în fața lui Dumnezeu, Anca Serea a scris un mesaj emoționant în mediul online pentru a-și declara iubirea nemărginită față de partenerul ei de viață.

“Fericiți până la adânci bătrâneți nu este un basm, este o opțiune”, spune un citat și este cât se poate de adevărat. Prea repede au trecut 6 ani, de când eu și cu Adrian ne-am unit destinele în față lui Dumnezeu și am pornit împreună într-o frumoasă aventură.

Căsătoria noastră a fost și continuă să rămână nu doar o relație de iubire, ci și de prietenie și de susținere. Deși suntem firi diferite, încercăm întotdeauna să ne înțelegem reciproc (uneori ne și iese), să comunicăm frumos, să găsim mereu câteva clipe de petrecut împreună și știm cu siguranță unul despre celălalt că ne completăm în gânduri și în sentimente.

Citeşte şi: Anca Serea, despre timpul petrecut în cuplu după 6 copii

Citeşte şi: Ce religie are Anca Serea.”Toți mă întreabă dacă sunt sectantă pentru că am șase copii”

Citeşte şi: De ce nu mai poate rămâne Anca Serea însărcinată. Prezentatoarea TV are 6 copii

Citeşte şi: Anca Serea nu a avut mereu încredere în ea: „Puține persoane știu cum mă simțeam”

În plus, am reușit să construim o familie frumoasă, iar copiii nu doar ne leagă și mai puternic unul de celălalt, ci sunt cele mai mari binecuvantari din viețile noastre. Nu pot decât să îmi doresc și să ne doresc încă mulți ani la fel de buni împreună. La mulți ani, iubirea mea”, este mesajul Ancăi, la șase ani de căscnicie cu Adi Sîna.

Pe de cealaltă parte, Adi a transmis tot în mediul online, câteva cuvinte prin care își exprimă și el bucuria poveștii de dragoste pe care o are cu jumătatea lui. “Happy anniversary my love @anca_sina_serea” – a scris solistul, pe pagina sa de Facebook.

Adi Sînă și Anca Serea se mută într-o casă mai spațioasă în valoare de 500 mii de euro

La începutul lunii noiembrie, îndrăgitul cuplu anunța că urmează să se mute într-o locuință mai spațioasă, undeva în zona Pipera. La momentul respective, Anca și Adi spuneau că vila proaspăt achiziționată se află în stadiul de renovare și mobilare. Ei s-au declarant atunci extrem de entuziasmați de pasul pe care l-au făcut.

„Da, este adevărat, am schimbat locuința. De curând ne-am luat o casă în același cartier, în apropierea celei în care am locuit până acum. Aveam nevoie de spațiu, copiii au crescut, au crescut și nevoile. Deocamdată nu ne-am mutat, pentru că suntem în renovare și suntem în căutare de mobilă pentru căsuță. Cei mici sunt foarte entuziasmați, se adaptează foarte ușor cu noul loc, nu ne facem griji”, a spus atunci Anca Serea.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton