Meryl Streep are o relație cu Martin Short după despărțirea de Don Gummer? Cum comentează actorul de comedie zvonurile apărute

.

Meryl Streep e văzută tot mai des cu Martin Short după despărțirea de soțul ei, Don Gummer. Cu toate astea, actorul neagă că între el și celebra actriță ar fi mai mult decât o frumoasă prietenie.

Meryl Streep și Don Gummer s-au separat după aproape 45 de ani de mariaj. Cei doi au fost văzuți ultima dată împreună la Premiile Oscar din 2018. De asemenea, Martin Short e văduv de mai mulți ani.

Martin Short, despre relația cu Meryl Streep

„Nu suntem un cuplu. Suntem doar prieteni foarte apropiați”, a declarat Martin Short în episodul de duminică din podcastul lui Bill Maher. Clarificarea lui Short a venit după ce gazda s-a referit la cele două staruri din „Only Murders in the Building” drept „un cuplu puternic”.

„Nu există nimic mai puternic la Hollywood decât un cuplu puternic”

După declarația lui Martin Short, Maher a glumit și i-a spus că ar trebui să ia în considerare această posibilitate, de a se vedea cu Meryl Streep.

„Nu există nimic mai puternic la Hollywood decât un cuplu puternic”, a glumit el. „A funcționat pentru Tom Cruise și Nicole Kidman. A funcționat pentru Brad Pitt și Angelina Jolie”, a previzat Bill Maher.

Când s-a afișat Meryl Streep cu Martin Short

Martin Short, în vârstă de 73 de ani, și Meryl Streep, în vârstă de 74 de ani, au stârnit pentru prima dată zvonuri despre relația lor la începutul acestei luni când au fost văzuți împreună la Globurilor de Aur. Cei doi au stat împreună toată seara, au râs și s-au simțit bine, iar mulți au susținut că sunt mai mult decât prieteni.

„Meryl Streep și Martin Short ar putea fi îndrăgostiți, dar nu am nicio dovadă”, a scris un spectator pe Twitter atunci. „Nu vom vorbi despre Meryl Streep și Martin Short care stau împreună?”, a întrebat un al treilea.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al lui Short  a spus la acea vreme pentru People că actorii „sunt doar prieteni foarte buni, nimic mai mult”.

Citeşte și: Oana Pellea a împlinit 62 de ani! Cinci lucruri pe care nu le știai despre actriță

Citeşte și: Cum l-a făcut Corina Caragea pe Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme. Prezentatorul PRO TV e de nerecunoscut

Citeşte și: Irinel Columbeanu trăiește din banii fiicei și visează la o viață de lux la azil: „Irinuca este chelneriță în Los Angeles”

Citeşte și: Cum arată mama Ioanei Ginghină și ce relație are cu celebra ei fiică: „Aventura noastră a avut suișuri și coborâșuri”

Meryl Streep și Don Gummer s-au despărțit după 45 de ani de mariaj

Page Six a scris în exclusivitate, în octombrie, anul trecut, că vedeta din „Devil Wears Prada” și soțul ei, Don Gummer, s-au despărțit în secret în urmă cu șase ani, după 45 de ani de căsătorie.

Chiar dacă cei doi nu au mai fost văzut împreună din 2018, Meryl Streep a continuat să poarte verigheta până când vestea despre despărțirea lor a ajuns pe prima pagină a ziarelor.

Meryl Streep și Don Gummer au patru copii împreună

Actrița din„Mamma Mia!” și fostul ei soț, Gummer, în vârstă de 77 de ani, au patru copii: cântărețul Henry Wolfe, 44 de ani, și actrițele Mamie Gummer, 40 de ani, Grace Gummer, 37 de ani și Louisa Jacobson, 32 de ani.

Martin Short și-a pierdut soția

Martin Short a fost căsătorit cu Nancy Dolman din 1980 până în 2010, când aceasta a murit. Nancy avea 58 de ani și s-a luptat câțiva ani cu cancerul ovarian. Cei doi au trei copii împreună: Katherine Elizabeth Short, 40 de ani, Oliver Patrick Short, 37 de ani, și Henry Short, 34 de ani.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton