Membrii Ansamblului Hecenii, care au primit Golden Buzz de la Andra la Românii au talent, lăudați de Maia Sandu. „A fost pentru noi un colac de salvare”/ Exclusiv

.

Membrii Ansamblului Hecenii au primit Golden Buzz de la Andra, în ediția din 5 aprilie a emisiunii la Românii au talent, show difuzat pe Pro TV. La scurt timp de la reușită, au fost felicitați de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

Vinerea trecută, la Românii au talent, a avut loc o premieră – un ansamblu de dansuri populare a obținut butonul auriu, de la Andra Măruță. Ansamblul Hecenii din Republica Moldova a demonstrat că nimic nu este imposibil și a obținut calificarea directă în semifinale, după ce au primit Golden Buzz.

Membrii Ansamblului Hecenii au primit Golden Buzz de la Andra, pe scena la Românii au talent

În exclusivitate pentru UNICA.ro, o parte dintre membrii Ansamblului Hecenii ne-a vorbit despre reușita de la Românii au talent, dar și despre feedback-ul primit după ce au obținut Golden Buzz. Au fost felicitați chiar și de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

Ce a însemnat pentru voi faptul că ați luat Golden Buzz și ați văzut reacțiile incredibile din social media?

Aliona Palagniuc – Faptul că am luat Golden Buzz a însemnat pentru noi o recunoaştere extraordinară a muncii şi pasiunii noastre. Iar reacţiile incredibile din social media ne-au motivat să continuăm să dăruim din talentul nostru.

Victoria Zolotușca – Faptul că am luat Golden Buzz a însemnat pentru noi o experiență destul de emoționantă și semnificativă, iar reacțiile incredibile din Social Media ne încurajează și ne conving să păstrăm în continuare tradițiile și obiceiurile țării noastre.

Ana Maria Patrașco – Faptul ca am primit Golden Buzz este un pas enorm pentru activitățile noastre în continuare, deoarece am fost auziți. De la început nici nu ne-am gândit că vom avea un val atât de imens de popularitate pe social media.

Maia Sandu, președinta țării, a postat un mesaj de încurajare și a spus că v-a invitat la Președinție. Ce înseamnă asta pentru voi, pentru ansamblul vostru?

Ana Maria Patrașco – Când am primit mesaj de la președenta Maia Sandu, am fost cu toții foarte uimiți. Aceasta ne-a făcut să continuăm mai departe, știind că vom avea condiții bune în continuare de a practica dansul popular.

„A fost pentru noi un colac de salvare”

Simțiți că participarea la emisiune reprezintă șansa la un nou început, la un moment care poate soluționa pentru ansamblul vostru?

Aliona Palagniuc – Participarea la emisiune ne oferă cu siguranţă o șansă la un nou început şi poate reprezenta un moment crucial în rezolvarea problemelor legate de sala noastră, oferindu-ne o platformă mai largă pentru a ne face cunoscuți și pentru a primi sprijinul necesar.

Victoria Zolotușca – Participarea la emisiune ne deschide uși spre noi oportunități, precum o sală bine dotată cu cele necesare pentru repetiție, un adăpost unde putem să ne simțim comod.

Iulian Postoroncă – A fost pentru noi un colac de salvare, iar barca care se duce la fund cu tot cu noi era sala noastră de repetiții. Emisiunea dată ne-a deschis nouă ușa spre noi posibilități de creștere și ne-a dăruit o speranță, pentru ca noi să continuăm mai departe să facem ceea ce iubim, și anume dansul popular.

Ce mesaj aveți pentru toți cei de acasă care v-au lăudat?

Aliona Palagniuc – Pentru toţi cei care ne-au susţinut şi ne-au lăudat, vrem să le transmitem un sincer „Mulţumim!” Fără susținerea lor şi fără dragostea publicului nostru, succesul nostru nu ar fi fost posibil. Sunt o sursă de inspirație pentru noi și ne motivăm să continuăm să dăruim din pasiunea și talentul nostru pentru dansul popular.

Victoria Zolotușca – Celor de acasă care ne susțin și ne sunt mereu alături le suntem foarte recunoscători. Vrem să le mulțumim din suflet pentru siguranță și apartenență, pentru ajutorul spre dezvoltare și avansare.

Câștigătorii Românii au talent din sezoanele anterioare

Emisiunea Românii au talent a ajuns la sezonul cu numărul 14. Premiul cel mare pentru care luptă concurenții este în valoare de 120.000 de euro, iar premiul de originalitate oferit valorează 10.000 de euro. Până acum finalele Românii au talent au fost câștigate de următorii concurenți:

  • Adrian Țuțu, câștigătorul sezonului 1
  • Cristian Gog, câștigătorul sezonului 2
  • Bruno Icobeț, câștigătorul sezonului 3
  • Formația Brio Sonores, câștigătorea sezonului 4
  • Speedcubing, câștigator sezonul 5
  • Laura Bretan, câștigătorea sezonului 6
  • Lorelai Moşneguţu, câștigătoarea sezonului 7
  • Emil Rengle, câștigătorul sezonului 8
  • Ana Maria Pantaze, câștigătoarea sezonului 9
  • Radu Palaniţă, câștigătorul sezonului 10
  • Ana Maria Mărgean, fetița ventriloc care a câștigat sezonul 11
  • Darius Mabda, câștigătorul sezonului 12
  • Rareș Prisăcariu, câștigător al sezonului 13

Foto: Pr Pro Tv

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton