Mel B a ajuns la spital după ce și-a pierdut vederea

.

Melanie Brown, cunoscută sub numele de scenă Mel B, a ajuns de urgență la spital după ce, în timpul repetițiilor pentru turneul Spice Girls, și-a pierdut parțial vederea.

Cântăreața a intrat în panică în momentul în care vederea ei s-a încețoșat în timpul repetițiilor, cu doar câteva zile înainte de primul show al trupei, la Dublin.

La câteva zile de la incident, Mel B a declarat pentru The Sun că a crezut sincer că „va orbi”.

„Mă gândeam. Oh Dumnezeule! Voi orbi. Ce se va întâmpla cu turneul? Ce voi face? Am avut o cădere nervoasă”, a afirmat artista.

Amintindu-și momentul în care a început să își piardă vederea, Mel, în vârstă de 43 de ani, spune că a continuat să clipească pentru a opri încețoșarea vederii.

A devenit rapid din ce în ce mai rău și dintr-o dată mi-am pierdut complet vederea la un ochi. M-am panicat complet deoarece am crezut că orbesc. Mă îndreptam spre repetiții și imediat ce am ajuns am văzut paramedicul și mi-a spus că vede că există o problemă”, a povestit cântăreața.

Mel B și-a pierdut vederea la ochiul drept și a postat pe Instagram o fotografie în care apare purtând un bandaj. Imaginea a ajuns pe internet după ce artista a fost la spital și a fost văzută de medici.

Dar Mel B și-a revenit rapid, pierderea vederii fiind cauzată de un herpes ocular, o infecție destul de comună. Cum vedeta și-a recăpătat vederea, a anunțat că este gata pentru turneul Spice Girls. Herpesul ocular apare atunci când virusul Herpes Simplex 1 ajunge să infecteze unul sau amandoi ochii. Acest lucru se poate îmtâmpla dacă ai un herpes activ la buza și îți pui adesea mâna la ochi, astfel răspândind virusul.

Sursă foto: Northfoto

Ultima modificare mai 27, 2019 11:49 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale