Meghan și Harry își păstrează titlurile Regale. Palatul Buckingham a făcut un anunț care a uimit întreaga lume. După ce Harry și Meghan au decis să părăsească Familia Regală, regina Elisabeta a II-a a decis să îi susțină, însă fără ca aceștia să aibă beneficiile fețelor regale din Marea Britanie.
Reprezentanții monarhului britanic au oferit noi detalii cu privire la Megxit, inclusiv când acesta va avea loc.
Harry și Meghan și-au șocat familia, precum și întreaga lume, luna trecută, când au anunțat că renunță la rolurile de seniori ai Casei Regale. După mai multe săptămâni de discuții, Palatul a anunțat acum că schimbările vor intra în vigoare începând cu data de 31 martie.
Cum aceasta este o mutare fără precedent pentru Familia Regală, va exista o reanalizare a lucrurilor după 12 luni, notează The Mirror.
De asemenea, Palatul a confirmat că ducii de Sussex își vor închide biroul de la Buckingham, după ce s-a spus că Meghan și Harry au concediat cei 15 angajați pe care îi aveau.
Începând cu data de 1 aprilie, cuplul va fi reprezentat prin intermediul echipei fundației din Marea Britanie.
Harry și Meghan își păstrează titlurile regale
Palatul a mai anunțat că atât Harry cât și Meghan Markle își vor păstra titlurile de Altețe Regale, însă nu le vor putea folosi în mod activ. Totodată, fiul cel mic al Prințului Charles își va păstra gradurile militare de Locotenent Comandant Major și Șef de escadron, însă în cele 12 luni de probă nu le va putea utiliza.
Regina a făcut aceste anunțuri după ce, săptămâna trecută, a purtat o broșă în formă de fulg de nea, dăruită de premierul Canadei. Potrivit presei internaționale, acesta este un mesaj de susținere pentru nepotul ei și familia acestuia.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Harry și Meghan.
Sursă foto: Hepta, Profimedia
Ultima modificare februarie 19, 2020 7:15 pm