Meghan Markle și Prințul Harry își doresc un botez privat pentru fiul lor, Archie, întrucât aceștia doresc să îl crească pe micuț ca pe o persoană privată.
Potrivit The Mirror, ducii de Sussex plănuiesc un botez privat pentru băiețelul lor, spre deosebire de Kate și William, ai căror copii au fost fotografiați în ziua în care au fost creștinați.
Dar un biograf regal susține că Harry și Meghan nu pot face totul cum vor ei.
Informațiile vin la doar câteva zile după ce s-a aflat că cei doi au plătit 2.4 milioane de lire sterline pentru renovarea casei lor, Frogmore Cottage, iar costurile s-ar putea ridica la 3 milioane de lire sterline la sfârșitul lucrărilor, bani ce provin din taxele britanicilor.
Penny Junor, care i-a scris biografia Prințului Harry spune că cei doi fac o greșeală dacă îl vor boteza în secret pe Archie.
„Ori trăiesc în privat cu totul, plătesc pentru casa lor și dispar din viața publică ori joacă jocul așa cum trebuie”, a declarat Junnor.
„Mulți oameni nu înțeleg de ce plătesc aproape 3 milioane de lire sterline pentru casa lui Harry și Meghan, astfel că în termeni de relații publice ar fi un schimb bun ca perechea să îl arate pe Archie”, a completat biografa.
Archie a fost fotografiat în cadrul unei ședințe foto la Castelul Windsor la două zile după ce a venit pe lume și într-o fotografie postată pe contul de Instagram al Ducilor de Sussex de Ziua Tatălui.
O sursă a declarat pentru Sunday Times că intimitatea este mult „mai prețioasă” pentru Harry decât pentru alte fețe regale.
„Cum Archie nu are titlu regal el (n.r. Harry) simte că are tot dreptul să păstreze intimitatea fiului său”, a spus sursa citată.
Archie urmează să fie botezat pe 6 iulie la capela St George de pe domeniul Windsor, unde părinții săi s-au căsătorit anul trecut.
La botez sunt așteptați să participe Doria Ragland, mama lui Meghan, precum și William, Kate, Charles și Camilla.
Sursă foto: Hepta