Meghan Markle a dat sfaturi vestimentare unor femei vulnerabile și fără loc de muncă, în cadrul unui eveniment de caritate. Însă, la acest eveniment, ducesa de Sussex a apărut într-o ținută ce costă peste 5.000 de lire sterline.
Meghan, care este însărcinată cu primul ei copil, a vizitat Smart Works, ce are sediul la Spitalul St. Charles din Kensington, o organizație ce oferă haine pentur interviuri și programe de formare profesională pentru femeile aflate în dificultate.
Ducesa, în vârstă de 37 de ani, a purtat un palton semnat Oscar de la Renta ce are o valoare de 2.600 lire sterline, o rochie de maternitate de la casa de modă Hatch care costă 179 lire sterline și o pereche de cercei ce au fost evaluați la suma de 315 lire sterline.
De asemenea, ea a purtat o geantă din colecția Victoriei Beckham, cu un preț de aproximativ 1.700 lire sterline și o pereche de pantofi de 500 lire sterline.
Soția Prințului Harry le-a ajutat pe aceste femei nevoiașe să își aleagă haine potrivite pentru diverse interviuri.
Meghan a vizitat în secret de mai multe ori organizația Smart Works și a oferit consultanță pentru mai multe femei, a anunțat Palatul Kensington.
„Sunt foarte fericită să fiu aici. Voi deja știți de câte ori am venit până acum. Este bine că acum pot face o vizită oficială și să vorbesc despre munca voastră”, a declarat Ducesa, care a devenit patroana regală a acestei organizații.
Regina Elisabeta a II-a i-a încredințat lui Meghan Markle patronatele a patru organizații din Marea Britanie, printre care și cea a Teatrului Național.
Sursă foto: Hepta