Prințul Harry și Meghan Markle au vizitat Nigeria la începutul acestei luni și se pare turneul lor încă face furori. Acum ducesa de Sussex este criticată pentru alegerea ținutelor sale de către Prima Doamnă a Nigeriei.Mai mult, ducii Prințul Harry și soția lui riscă să își piardă casa din Montecito, California, pe fondul discuțiilor privind viza fiului Regelui Charles.
Meghan Markle, criticată de Prima Doamnă a Nigeriei
Meghan Markle a fost aspru criticată de Prima Doamnă a Nigeriei pentru că și-a etalat „goliciunea pielii peste tot” în timpul recentei sale vizite în țara africană.
Ducesa de Sussex a petrecut trei zile în Nigeria la începutul acestei luni, unde a fost însoțită de soțul ei, Prințul Harry. Meghan a făcut o serie de schimbări de ținută în timpul călătoriei și se pare că stilul ei a fost luat drept o ofensă de către Prima Doamnă, senatoarea Oluremi Tinubu.
Aceasta a ținut un discurs la un eveniment care marca un an de mandat al președintelui Bola Tinubu. În timpul discursului, Prima Doamnă a Nigeriei a vorbit despre modul în care femeile au adus contribuții semnificative societății și a făcut o ușoară referire la Meghan Markle.
Adresându-se mulțimii, aceasta a spus: „Mesajul aici este că trebuie să ne salvăm copiii. Vedem felul în care se îmbracă. Ei tot uită că suntem frumoși. Puteți vedea ce prezintă ei pe scenă, am spus, „Suntem la modă, vedem ce se întâmplă”.
„Nu avem Met Gala. Și toată lumea, goliciunea, este peste tot și bărbații sunt bine îmbrăcați. Așa că trebuie să facem ceva. Spuneți-le că nu acceptăm goliciunea în cultura noastră. Asta nu este frumos. NU este deloc frumos. Și toate sunt fete frumoase, dar ar trebui să aibă încredere în cine sunt. Nu vor să imite și să încerce să imite vedetele de film din America. Nu știu de unde vin. De ce a venit Meghan aici în căutarea Africii? Este ceva din care trebuie să învățăm. Știm cine suntem”, a afirmat Oluremi Tinubu, potrivit The Mirror.
Meghan a purtat o mulțime de ținute și accesorii diferite în Nigeria, cheltuind aproape 120.000 de lire sterline pe bijuterii și haine noi. Ea a purtat o serie de mărci de lux în călătorie, inclusiv Carolina Herrera, Altuzarra și Johanna Ortiz.
Ducii de Sussex ar putea să-și piardă casa din California
Viza pentru SUA a Prințului Harry este în discuție și dacă va fi făcută publică, acesta s-ar putea confrunta cu consecințe, inclusiv deportarea din SUA, unde locuiește cu soția sa, Meghan Markle și cei doi copii ai lor.
Fundația Heritage a întreprins acțiuni legale împotriva Departamentului de Securitate Internă pentru ca accesul la înregistrările vizelor lui Harry să fie acordat, iar un judecător din SUA examinează cazul.
În autobiografia lui Harry din 2023, „Spare”, el a recunoscut că a consumat droguri în tinerețe, ceea ce a dus la solicitări pentru eliberarea cererii sale de viză, astfel încât contribuabilul american să poată înțelege dacă și-a declarat consumul de droguri. De asemenea, a condus la întrebări suplimentare despre motivul pentru care i s-a permis să vină și să locuiască în State, deoarece consumul de droguri este interzis.
În cartea sa, Prințul Harry a recunoscut că a consumat diferite tipuri de usbtanțe interzise, în încercarea de a trece peste moartea mamei sale, Prințesa Diana.
Dacă Harry va dori să obțină cetățenie americană va fi nevoit să renunțe la titlul regal. Pentru ca ducele de Sussex să-și asigure un pașaport american, ar trebui să depună jurământul de credință, care îi cere „să renunțe la orice credință față de orice prinț, stat sau suveran străin”.
Harry s-ar putea confrunta cu consecințe grave, a explicat comentatorul regal Richard Fitzwilliams pentru The Sun.
„Adevărul este că va fi foarte jenant sau poate fi foarte jenant. Este posibil ca Harry să fi inclus consumul de droguri în formularul său de cerere. Dacă nu a făcut-o va apărea fără îndoială pe titluri și nu va fi benefic pentru ducii de Sussex”, a afirmat acesta.
În prezent, viza lui Harry este valabilă, dar va fi supusă reînnoirii în viitor, iar acesta ar putea întâmpina dificultăți în a o obține-o.
Fitzwilliams a remarcat că s-au discutat despre „standardele duble” dacă Harry a înșelat SUA în cererea sa și nu a inclus consumul său anterior de droguri sau dacă i s-a acordat un tratament special și i s-a acordat o viză, indiferent de admiterea sa.
Editorul-șef al revistei Majesty Magazine, Ingrid Seward, a declarat anterior pentru GB News: „Nu știu dacă Harry înțelege cu adevărat implicațiile luării cetățeniei SUA… Ar trebui să renunțe la titlurile sale britanice, la titlurile regale. Nu trebuie să renunțe la moștenirea lui, dar ar trebui să renunțe la titlurile sale regale dacă ar deveni cetățean american”.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Prințul Harry și Meghan Markle