Meghan Markle a surprins pe toată lumea înainte de a se întoarce în California. Aceasta a avut o cerință de-a dreptul surprinzătoare pentru socrul ei, Regele Charles.
Ducesa de Sussex i-ar fi trimis monarhului o scrisoare în care i-ar fi cerut să aibă o întâlnire între patru ochi, potrivit unui corespondent NBC, citat de Daily Mail, care spune că știe acest lucru „din surse sigure”.
„Acum, înainte de a se întoarce în California, ea ar vrea o audiență privată cu Regele Charles al III-lea”, a spus corespondentul.
„Exact, Meghan față în față cu Regele Charles. Ați auzit corect. Este o mișcare foarte îndrăzneață din partea lui Meghan”, a mai spus acesta.
Potrivit jurnalistului NBC, „ar fi o oportunitate pentru a îndrepta lucrurile și de a explica care sunt motivele din spatele faptelor lor din ultimii doi ani”,
Mai mult, el consideră că Meghan Markle „trebuie admirată pentru încrederea de sine”.
Nu se știe însă, dacă această scrisoare va fi suficientă pentru ca ducii de Sussex să facă pace cu Familia Regală.
Prințul Harry și soția sa au participat zilele acestea la slujba de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a. Suverana a decedat la vârsta de 96 de ani, pe data de 8 septembrie.
Ducii de Sussex au renunțat la atribuțiile regale și s-au mutat în Statele Unite ale Americii, unde locuiesc împreună cu cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet. Aceștia au surprins pe toată lumea atunci când au apărut împreună cu Prințul William și Kate Middleton, în fața castelului Windsor, unde au salutat oamenii care au venit să îi aducă un omagiu iubitei suverane.
Sursă foto: Hepta
Ultima modificare septembrie 20, 2022 2:18 pm