Maurice Munteanu, atac la adresa Danei Budeanu: „Un fel de pseudo-designer ratat, care n-a îmbrăcat niciodată bunul-simț”

.

Războiul dintre Maurice Munteanu și Dana Budeanu continuă cu intensitate, iar stilistul a lansat un atac subtil, dar dur, la adresa creatoarei de modă, deşi nu a menţionat-o în postarea de pe Facebook, dar în lumina conflictelor dintre ei, cuvintele par a-i fi adresate acesteia. Cei doi au mai avut un schimb de replici acid şi în 2023, când Dana Budeanu l-a jignit public pe fostul jurat de la „Bravo ai still”.

Maurice Munteanu, atac subtil la adresa Danei Budeanu

Într-o postare recentă pe pagina sa de Facebook, Maurice Munteanu a lansat un atac subtil, dar extrem de direct la adresa Danei Budeanu, exprimându-și disprețul față de comportamentul acesteia.

România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”, a declarat Maurice Munteanu, referindu-se la Dana Budeanu ca fiind un „pseudo-designer ratat”, care „n-a îmbrăcat niciodată bunul-simț”.

Acesta a continuat să o descrie ca fiind o „creatură pocită, nefericită, sinistră & dezgustătoare”, un „cocktail de incultură” care trăiește din „eșecuri lamentabile” și „autosuficiență”.

În peisajul grotesc al opiniei românești, răsare periodic câte o umbră de individ cu apucături de profet de carton, care, în lipsa talentului, alege isteria. Un fel de pseudo-designer ratat, care n-a îmbrăcat niciodată bunul-simț, dar defilează zilnic în zdrențele lipsei de educație.

Această creatură pocită, nefericită, sinistră & dezgustătoare, un cocktail de incultură, eșec lamentabil pe toate planurile, autosuficiență și hoție, nu doar intelectuală (vezi cărți scrise de alții pe care și-a pus semnătura), cât și din bani publici, se scurge inutil prin viață și prin mocirla pe care o regurgitează, precum o râmă cu rimel și rochii mini de pițipoancă refuzată la export, dar și cu o mantie falsă de moralitate”, este o parte din mesajul scris de Maurice Munteanu pe contul său de socializare.

În viziunea lui Maurice Munteanu, Dana Budeanu nu este doar un nume fără substanță, ci o „prezență toxică” care își construiește imaginea pe minciuni, manipulări și o falsă moralitate.

„Nu are păreri, are doar zgomot”

Maurice Munteanu a continuat să își exprime disprețul față de Dana Budeanu, acuzând-o că nu are idei sau valori proprii, ci doar zgomot. Acesta a numit-o şi doar o „figură mică” care își construiește imaginea prin scandaluri și pretenții false. Acesta consideră că astfel de personaje nu au ce căuta în viața publică și că nu merită să fie luate în seamă.

Mai mult, Maurice Munteanu a declarat că este „fascinat” de cum Dana Budeanu continuă să fie întrebată „ce părere are” și cum este tratată ca o „voci în golul lăsat de adevăratele voci”. Potrivit acestuia, în loc să aducă un aport real la discuțiile publice sau la cultura românească, Dana Budeanu este doar un „nimic cu audiență”, care se întreține prin scandaluri și afirmații lipsite de substanță.

A plagiat, a mințit, a manipulat, dar, în mod fascinant, continuă să fie întrebată „ce părere are”.

Nu are. Nu are păreri. Are doar zgomot.

România are nevoie de idei, de valori, de caractere. Nu de loaze sonore cu pretenții de oracol. Această figură, această Chiriță cocalară, acest element social toxic, n-a creat nimic, n-a gândit nimic, n-a înălțat nimic. A furat texte, a mimat coerența, a șantajat, și-a vândut apropiații, a îmbrăcat ignoranța în negru și i-a spus „stil”.

Trist este că astfel de personaje devin voci în golul lăsat de adevăratele voci. Și mai trist este că, într-o țară cu o cultură atât de bogată, o figură atât de mică poate părea mare doar pentru că urlă de pe o scenă goală.

Această prezență, acest „nimic cu audiență”, pe care o detestă până și propria familie, trebuie tratat nu cu ură, ar fi prea mult, ci cu exact ceea ce merită: tăcerea noastră și disprețul rațional.

Pentru că da, unele personaje nu se combat. Se ignoră. După ce sunt puse, elegant, la locul lor: în lada de gunoi a imposturii.

Cu o silă calmă, M.”, a fost mesajul publicat de Maurice Munteanu pe contul său de socializare.

Citeşte şi: Adevăratul motiv pentru care Maurice Munteanu a fost respins de la Actorie: „Am îngropat această traumă în adâncurile memoriei”

Citeşte si: Dana Budeanu, atac la adresa Cristelei și a lui Călin Georgescu: „Răul făcut înseamnă tot ceea ce este opus binelui suprem”

Maurice Munteanu şi Dana Budeanu, un război deloc nou

Acest conflict între Maurice Munteanu și Dana Budeanu nu este unul nou. În 2023, Dana Budeanu a lansat un atac ironic la adresa juratului „Bravo, ai stil!”, jignindu-l pe Maurice Munteanu și făcându-l „feshânistule pitic” și acuzându-l că și-a tras „perete în garsonieră”.

În acel moment, Maurice a ales să nu răspundă la provocările Danei și a refuzat să o ia în seamă. „Nu cunosc personajul. Nu mă interesează”, declara Maurice Munteanu la momentul acela, potrivit click.ro, preferând să ignore atacurile Danei și să își mențină calmul.

Totuși, acest schimb de replici nu a rămas fără urmări, iar acum, Maurice a simțit că este momentul să își exprime opinia despre Dana Budeanu și despre „falsa imagine” pe care aceasta o promovează.

Sursa foto: Instagram şi Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton